Laura Lavric se află în centrul unui scandal. Pe numele cântăreței de muzică populară, în vârstă de 77 de ani, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Potrivit informațiilor, ar fi pălmuit un alt artist, în weekend, la evenimentul unde au fost invitați să cânte. Lăutarul a depus plângere împotriva solistei. Incidentul a avut loc la Iași, la o nuntă. Iată informațiile mai jos, în articol.
Weekendul trecut, Laura Lavric a fost invitată să cânte la o nuntă din Iași, alături de un alt artist local. La eveniment, însă, ar fi existat o serie de neînțelegeri, fiind implicată și poliția. La nunta respectivă, între cântăreața de muzică populară și artistul local, Iulian Cosmin M., membru al unei formații din Hârlău, s-a iscat o situație aprinsă. În urma dialogului dintre cei doi artiști, Laura Lavric l-ar fi pălmuit pe lăutar, în fața celorlalți invitați, la nuntă. Muzicantul a mers la poliție și i-a făcut o plângere penală pentru lovire sau alte violențe. În acest sens, oamenii legii au deschis, pe numele solistei, un dosar penal.
Muzicantul a susținut că solista ar fi intrat peste el, pentru a-și ține programul artistic. Apoi, după ce a încântat invitații cu piesele sale, cântăreața de muzică populară l-ar fi pălmuit pe bărbat. Totuși, lucrurile ar fi stat altfel, susține cântăreața.
Vezi și De ce a ajuns Laura Lavric la divorț, povestea neștiută. „La mine nu a fost căsătorie din dragoste!”
Vezi și Drama Laurei Lavric. Cântăreaţa a aflat despre moartea tatălui său, după două luni!
Laura Lavric a explicat faptul că incidentul a avut loc sâmbătă, la nuntă. Cântăreața de muzică populară trebuia să își susțină actul artisti cu formația din care face parte și tânărul care i-a făcut plângere penală. Artista a ajuns în jurul orei 22:30, apoi s-a insistat să înceapă spectacolul în fața invitaților. Tot atunci, atmosfera era întreținută de artistul local. După ce momentul artistic a ajuns la final, Laura Lavric s-a pozat cu mirii și a fost abordată de muzicantul local. Totodată, cântăreața de muzică populară a susținut că nu l-ar fi pălmuit pe tânăr, ci l-ar fi prins de obraz.
„Feciorul zice că nu se poate aşa ceva. El ne-a zis mie şi fiului meu să ne fie ruşine. Eu am vrut să vorbesc cu el să văd ce îmi spune, iar el mi-a spus „Du-te dr******i!”. Atunci am luat foc. L-am prins aşa de obraz, dar nu l-am lovit. El poate să mă dea în judecată cât vrea, că nu îmi va face nimic, dar mai ştii cum e în ţara asta, că de multe ori dreptatea se face şi cu minciună. Cred că vrea să mă facă de bani, dar bani de la mine nu va vedea. Păi dacă eu îi dădeam una, nu îi ţâşnea sângele? Păi ca să mă dea în judecată trebuie să aibă certificat medico-legal”, a spus Laura Lavric pentru Spynews.
Artista susține că s-a consultat, deja, cu un avocat, în urma acestui incident.
„Dacă îl băteam, de ce a mai cântat şi duminică, a doua zi? Nu trebuia să fie la spital? Crede-mă, nu are nici măcar o zgârietură. Mi-au spus şi colegii lui din formaţie, că el e mai arogant, mai obraznic aşa, poate e băiat de părinţi de bani gata”, a mai spus artista.
Sursă foto: captură video, social media