Laura Lavric și-a iertat sora, dar nu vrea să mai audă de ea. Îndrăgita interpretă de muzică populară nu poate să uite cum sora ei a denigrat-o în fața lumii.
Mama surorilor Lavric s-a stins de mai bine de cinci ani, iar prăpastia dintre ele s-a adâncit. Ecaterina Traian este stabilită în Canada de aproape 30 de ani și nu a avut o relație prea bună cu sora ei rămasă în România. Lucrurile s-au agravat odată cu deschiderea succesiunii, surorile aruncându-și vorbe grele prin presă. Ecaterina Traian a acuzat-o pe Laura Lavric că a ”sărit-o” deliberat la succesiune pentru a lua ea averea mamei lor. (CITEȘTE ȘI:LAURA LAVRIC A CÂȘTIGAT PROCESUL CU UNICA SORĂ! INSTANȚA I-A DAT…)
Interpreta de muzică populară a mărturisit că cel mai mare regret pe care îl are în viață este că a fost implicată într-un scandal de proporții cu sora ei.
„Singurul regret pe care îl am este necazul cu sora mea. Am iertat, dar nu am uitat. Sunt lucruri care se pot ierta şi lucruri care nu se pot ierta. Nu o mai vreau în viaţa mea. Mi-a terfelit atâţia ani de muncă. Am câştigat procesul”, a declarat Laura Lavric într-o emisiune TV.
Laura Lavric (72 de ani), s-a judecat timp de cinci ani cu sora ei, Ecaterina Train, după ce aceasta a denigrat-o, afirmând public, într-o emisiune TV, că solista se prostituează.
“Eu am trecut prin lucruri groaznice acum, când am avut probleme cu sora mea. Când am văzut ce face la televizor, m-am trezit cu pete albe pe faţă. Eu am iertat-o, dar în viaţa mea nu-mi mai trebuie, e un om periculos. A fost şocul vieţii mele. Te poate dezamăgi unul din familie mai tare ca cel mai aprig duşman. M-a dezamăgit mult. Când îmi aduc aminte, îmi vine să plâng. Foarte mult m-a deranjat. Îmi era frică să ies pe stradă.
Îmi era frică de cum reacţionează lumea şi cum mă priveşte. Ei m-au privit întodeauna ca o femeie serioasă, acum dacă a spus ea că-s vagaboantă şi prostituată, ce-o să spună? Oare o să creadă? Erau bătrânele care mă opreau şi îmi spuneau să nu fiu supărată că sora mea e bolnavă. A dat cu noroi şi mi-a terfelit munca de 50 şi ceva de ani. Să dea Dumnezeu să mor mâine dacă i-am făcut vreun rău!”, a declarat Laura Lavric la o emisiune TV.