Singurătatea pare să îi priască! Laura Dincă arată din ce în ce mai bine, iar asta se vede și în imaginile surprinse de paparazzii CANCAN.RO. Fosta iubită a lui Cristian Boureanu pare să fi lăsat toate dezamăgirile în spate și să se bucure de viață. Și cum altfel, dacă nu cu o sesiune de shopping!
Laura Dincă e, fără doar și poate, o femeie frumoasă! Trăsăturile cu care a fost înzestrată de „Mama natură”, dar și „artificiile” la care apelează pentru a fi în trend o fac să fie admirată de reprezentanții sexului puternic și, de ce nu, invidiată de celelalte femei. Unde mai pui că, atât în timpul relației cu politicianul Cristian Boureanu, cât și după despărțire, șatena a demonstrat că are un simț estetic foarte bine dezvoltat.
Dacă ar fi să judecăm după piesele vestimentare, dar și după accesoriile pe care le alege, am putea spune că Laurei îi merge bine în orice context. Fie că e implicată într-o relație, fie că este singură.
Fără pic de machiaj, dar cu părul aranjat, așa a ieșit Laura Dincă la shopping. Nu a uitat însă de accesoriile cele mai importante! Telefonul mobil, dar și geanta Hermes în valoarea de 12.000 de euro. Semn că-i merge bine și fără Cristian Boureanu de mână.
Șatena a luat un taxi din zona de Nord a Capitalei pentru a ajunge în locația dorită. Un magazin plin cu articole vestimentare, unde și-a împlinit toate dorințele.
Laura Dincă și Cristian Boureanu și-au spus „adio” după șase ani de relație. Ca în orice cuplu, și cei doi aveau parte de unele clipe tensionate. Din păcate, acestea au atins apogeul și au dus, inevitabil, la despărțire.
Laura Dincă s-a mutat din casa în care locuia împreună cu iubitul său și recunoaște că nu ia în calcul o posibilă împăcare.
”Ne-am despărțit pentru că, sincer, ne certam tot timpul în ultima vreme. Nu ne mai înțelegeam deloc. Nu, nu a fost vorba de altcineva în viața vreunuia dintre noi, dar nu mai puteam sta împreună. Oricum, am rămas în relații foarte bune, vorbim zilnic, ne și vedem uneori. Nu am nimic să îi reproșez. Probabil ne certam din cauza stresului din ultima perioadă. Nu, nu mai există cale de împăcare, chiar dacă el vrea, chiar dacă am mai vorbit despre…
Dar, oricum, eu îl iubesc, este un om deosebit. Vorbim zilnic, ne și vedem, dar asta nu înseamnă că vom mai fi împreună. Acum stau în chirie, apartamentul pe care l-am cumpărat după despărțire nu este gata. Nu am ce să spun, Cristian a avut grijă ca totul să fie în ordine. Repet, noi nu ne-am despărțit în relații proaste, nu mai puteam eu să stau în anumite situații”, a declarat Laura Dincă la momentul respectiv, pentru Fanatik.
(VEZI ȘI: CE SPUNE RIETENA LAUREI DINCĂ DESPRE MOTIVELE DESPĂRȚIRII)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.