Deși este însărcinată iar peste câteva săptămâni va aduce pe lume o fetiță, Laura Cosoi va începe filmările unui nou proiect la finalul lunii mai. Actrița este extrem de entuziasmată, mai ales că nu a mai avut tangență cu televiziunea de ani buni.
Laura Cosoi a anunțat că va reveni în televiziune. La sfârșitul acestei luni, va începe să filmeze pentru un nou serial, cel mai probabil “Strada Speranței”, care va fi difuzat pe Kanal D. Actrița arde de nerăbdare să revină pe platourile de filmare, mai ales că îi cunoaște pe toți colegii cu care va lucra la proiect.
(VEZI AICI: LAURA COSOI, UMILITĂ DUPĂ CE S-A AFIŞAT AŞA, CU BURTICA DE GRAVIDĂ! CE AU PUTUT SĂ-I REPROŞEZE OAMENII)
“Pe 21 mai încep filmările la un nou serial TV. În distribuție sunt colegi pe care-i cunosc, dar nu am mai juat cu ei. Voi fi un personaj cu burtică, apoi nasc, după care vom vedea ce se mai dezvoltă pe parcurs. Apoi încep repetițiile pentru un nou spectacol de teatru de comedie care va avea reprezentații în luna septembrie, dar textele se citesc de acum. În plus, avem premiera la cinema a lungmetrajului ce s-a lansat recent. Nu am timp nici să respir, să mănânc. Trebuie să mă trezesc dimineață cu copiii, cu grădinița, creșa, apoi ședințe foto, interviuri, repetiții la teatru, gale, analize, etc.”, a declarat Laura Cosoi, potrivit impact.ro.
Laura Cosoi merită toate aprecierile pentru decizia sa de a reveni în televiziune, mai ales că, în luna iunie, urmează să aducă pe lume cel de-al treilea copil. În vârstă de 40 de ani, actrița este căsătorită cu Cosmin Curticăpean, iar împreună au două fetițe, Rita și Vera.
“Avem pătuțul, și alte lucruri de la Vera. La Rita, la primul copil am fost supersitițioasă, pentru că nu știi cum va decurge sarcina. Apoi deja, la al doilea, la al treilea copil, lucrurile sunt clare. Am deja pregătit cam totul, am comandat și haine noi pentru cea mică. Doar numele prefer să-l ținem secret până la naștere. În general, am avut sarcini ușoare. Am mai luat în greutate, dar nu am avut probleme sau emoții. Pe parcursul sarcinii, nu am avut pofte, dar eu sunt de felul meu pofticioasă. Acum am mâncat mai multe dulciuri ca de obicei, dar nu am exagerat”, a mai declarat Laura Cosoi.