Pierderea tatălui încă îi macină sufletul. Laura Cosoi: „E foarte greu să mă împac cu ideea!”

Publicat: 26/09/2021 | 23:30

Viața Laurei Cosoi s-a schimbat destul de mult în ultimul an! În pandemie a născut-o pe Rita, dar tot în această perioadă și-a pierdut și tatăl. Actrița a vorbit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, despre pierderea părintelui ei, dar și despre rolul cel mai important pe care trebuie să-l joace, acela de mamă. 

Zicala „Unul naște, altul moare” descrie foarte bine ultima perioadă din viața Laurei Cosoi. Artista și-a pierdut tatăl din cauza virusului SARS-CoV-2, dar a adus-o pe lume pe cea de-a doua fetiță a ei, Vera. Despre toate acestea, dar și despre cumulul de emoții pe care le trăiește, Laura Cosoi a vorbit, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.

 „Înainte să ai copii, îi auzi pe alții spunând: «Cea mai mare realizare sunt copiii» și a mea e tot asta. Nu se poate compara cu nimic din ceea ce am făcut până acum și cred că și dacă aș face ceva mult mai mult decât am făcut, nu aș putea să compar cu ce mi se întâmplă în rol de mamă„, spune Laura Cosoi.

Laura Cosoi spune că nimic nu se compară cu rolul de mamă (Foto: CANCAN.RO)

Așa cum era de așteptat, pe lângă bucuria de a fi mamă există și mici impedimente cu care actrița s-a confruntat. Deși încă sunt mici, între Rita și Vera nu se poate spune că a intervenit sentimentul de gelozie, însă au învățat, fiecare în felul ei, să ceară atenția mamei.

„Momentan, nu avem probleme cu gelozia. Cel mult, dacă este una în brațe, vrea și cealaltă și tot așa. Mi se pare că acum Rita este puțin mai rebelă, merge la grădiniță și i s-a schimbat mediul și o simt că are o stare de agitație pe care nu a avut-o până acum, dar sunt convinsă că în următoarele săptămâni va fi mai bine. 

Vera s-a născut în timpul pandemiei, iar cu Rita a fost un moment frumos , în sensul că ne-am legat mai mult. Am văzut partea plină a paharului „, ne-a dezvăluit în exclusivitate Laura Cosoi.

(NU RATA: VINE ȘI BEBE NUMĂRUL TREI? LAURA COSOI, CEA MAI ÎMPLINITĂ MĂMICĂ)

Laura Cosoi nu poate trece peste moartea tatălui

Și chiar dacă venirea pe lume a Verei a adus foarte multă fericire și împlinire în familia Laurei Cosoi, actrița nu poate uita durerea pricinuită de dispariția tatălui ei. Laura ne-a dezvăluit că aprinde constant lumânări în memoria părintelui ei și a remarcat că fiica cea mare, Rita, întreabă necontenit de bunicul ei.

„Aș fi vrut să petrec mai mult timp cu tata și cu mama, dar așa a fost să fie. Mi-ar fi plăcut să stau mai mult timp cu ei.

Aprind lumânări în casă și Rita spune că sunt pentru bunicul Marius. Tot timpul e prezent în viața noastră și mergem înainte. Mergem la Doamne-Doamne duminica și ne rugăm pentru noi și pentru el.

Aș putea să spun că legătura dintre tatăl meu și Rita nu o să se rupă niciodată.  Sunt convinsă că, deși era foarte mică Rita, prin poveștile noastre, el va rămâne veșnic pentru noi.

E foarte greu să mă împac cu ideea că tatăl meu nu mai e. E greu și să vorbești și să … „, spune Laura Cosoi, emoționată.

(CITEȘTE ȘI: LAURA COSOI, CRITICATĂ DUR DUPĂ CE A PUBLICAT UN SELFIE HOT: “BA SE POSTEAZĂ LA BISERICĂ, BA, DEZBRĂCATĂ. DE TOT RÂSUL”)

Tatăl Laurei Cosoi a fost răpus de coronavirus

Marius Cosoi a fost profesor de educaţie fizică la Colegiul Naţional din Iași şi antrenor de handbal şi baschet. Ultima dată când echipa de baschet feminin a promovat în divizia A, Marius Cosoi s-a aflat la “cârma” echipei. Bărbatul suferea de ceva vreme de diabet zaharat.

Tatăl Laurei Cosoi a fost răpus de Covid-19/Sursă foto: Instagram.com

Marius Cosoi a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus, iar boala l-a răpus. Actrița a rememorat ultimele clipe din viața părintelui răpus de COVID-19:”Am apucat să vorbesc cu el sâmbătă seara. Nu m-am gândit ce se va întâmpla… S-a uitat la mine și mi-a spus că-mi mulțumește pentru tot. Mi-a zis că o să vedem ce va fi…”, declara Laura Cosoi la scurt timp după moartea tatălui ei.

(VEZI ȘI: LAURA COSOI ANIVERSEAZĂ NOUĂ ANI DE RELAȚIE! MESAJUL EMOȚIONANT TRANSMIS CĂTRE PARTENERUL DE VIAȚĂ)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.