Din postura de părinte, Laura Cosoi a demonstrat că nicio ”încercare” maternă nu este atât de grea precum pare. Mai mult, vedeta este hotărâtă să mai aducă un membru în familie – cel puțin -, astfel încât micuța Rita să aibă un frățior sau o surioară cât mai curând posibil.
Laura Cosoi pare mai hotărâtă ca niciodată în ceea ce privește o nouă sarcină și spune că nici nu și-a propus un anumit număr de copii. „Câți copii ne dă Dumnezeu, atâția să vină!”, a declarat ea pentru libertatea.ro. În ceea ce o privește pe Rita, Laura Cosoi este o mamă mândră și fericită. Are o fetiță care cântă și dansează, după cum a declarat chiar ea, de dimineața și până seara. Evident, încă un frăițior sau o surioară ar face ca totul să fie din ce în ce mai incitant, iar Laura crede în ”latura artistică” a Ritei.
„Ea cântă și dansează de dimineață până seara. Merge la creșă. I-a învățat pe toți copii de la creșă să danseze. Cum se trezește cântă «oac, oac, diri-diri-dam». Primul lucru este ăsta. Eu tot timpul mă gândesc că a moștenit-o pe bunică-mea, pe mama tatălui meu, care, din păcate, nu mai e printre noi. Am spus, când a plecat dintre noi, că nu se va naște în curând cineva așa ca ea, dar poate că Rita o moștenește. Mi-ar plăcea să-și dezvolte această latura artistică. Repet, cântă și dansează non-stop. Îi pui muzică și ea e pe val”, a mărturisit Laura Cosoi pentru sursa precizată mai sus.
Nu și-a dorit ca oamenii din jurul său să observe că este ceva în neregulă cu ea, însă momentele prin care a trecut au fost extrem de dificile.
“… Nu voiam ca cei din jur sa sesizeze ca nu sunt bine. Uneori, eu simteam ca mor, iar ei imi povesteau lucruri pe care nici nu le puteam urmari. Disimulam cu mare talent interesul si asta devenea si mai obositor. Imi era rusine ca am ceva. Ceva era in neregula cu mine si cu mintea mea. De fapt, incercam sa controlez lipsa de control si asta ma innebunea complet. Ma obosea teribil tot acest joc, in care ma prefaceam ca totul este ok, sub control, cand de fapt mie imi venea sa-mi strig furia si neputinta. Sa le spun ca nu sunt bine, ca simt ca imi pierd mintile, ca nu ma doare
nimic, dar simt ca voi muri. Atunci am realizat cat de important este echilibrul mintii, al emotiilor, am descoperit ca iti poate fi foarte rau si fara sa ai o suferinta fizica, concreta. Aveam ceva ce nu putea fi reparat cu operatii sau pastile, ci cu o lupta continua cu propria mea minte…” , a scris Laura Cosoi pe pagina sa de Instagram.