Latifundiarul șoselelor! Gigi Becali nu se încurcă! A făcut-o și pe asta, dar la dublu

Publicat: 24/07/2022 | 23:40

Gigi Becali a luat ”parcelele” din Pipera, le-a învârtit el cum a știut și, după câțiva ani, era ”latifundiarul”. Bani la greu a făcut nea Gigi, că-l duce mintea, apoi s-a instalat la Steaua, acum FCSB, unde a ținut, cât s-a putut, stindardul echipei sus. Dar afaceristul pare să mai vrea ceva: să devină „latifundiarul șoselelor”! Tocmai ce a arătat cum se virează prin Capitală, iar CANCAN.RO a fost pe fază și l-a surprins. Imaginile, pe care vi le oferim în exclusivitate, aproape nu mai au nevoie de comentarii.

Gigi Becali controlează totul! Nimic nu scapă de sub supravegherea fără cusur, chiar dacă-și pune ”pionii” și rudele în afacerile lui, chiar dacă Luțu-i este, de departe, mâna dreaptă. Totul trece pe la Gigi, care le coase și descoase. Un nou teren a apărut de „invadat”, acum, în calea lui. Cel cu șosele. S-a oprit, deocamdată, la Capitală. A urcat la volanul Range-ului, una dintre mașinile sale, și i-a dat bătaie.

(CITEȘTE ȘI: GESTUL FĂCUT DE GIGI BECALI LA PROTESTUL ANTI-LGBT. TOȚI AU RĂMAS MASCĂ)

Gigi Becali a tras pe trotuar, după ce a tăiat dubla linie continuă (Foto: CANCAN.RO)

A tăiat linia continuă și a tras bolidul pe trotuar

De la locuința din Pipera a început traseul finanțatorul FCSB și a tot ”călcat” drumul până când a ajuns în ”inima” Capitalei. Aici avea să-și facă ”fenta”. Deși în stânga avea dublă linie continuă, Gigi Becali nu s-a sfiit s-o facă pe ”șmecherul”, pentru că fix în partea stângă avea treabă.

Așa că a încălcat regula de circulație fără să scrâșnescă din dinți. S-a dus peste linii, a mers pe contrasens, tăind calea unei mașini. Apoi, a luat în ”brațe” trotuarul. L-a încălecat. A dat cu spatele puțin și a redresat bolidul.

(NU RATA: ÎL BATE CHIAR ȘI PE GIGI BECALI! HĂRȚUITĂ DE UN MANIAC, SIMONA SENSUAL NU A AJUNS LA MUNTELE ATHOS, DAR A GĂSIT SOLUȚIA)

L-a și parcat, apoi a coborât și și-a urmat traseul pe jos, încet, că nu-i grabă pentru ditamai afaceristul. Avea să revină, după un timp, la ”bijuteria” lui trasă într-o poziție nefirească, expresia preferată a fostului arbitru internațional Ion Crăciunescu, atunci când analizează fazele de henț în careu.

Apoi a urcat pe-o șa, una de zeci de mii de euro, și i-a dat ”bice”.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult