Laszlo Balint a luat frica Farului: „Au jucători care sunt la loturile naţionale!”
Laszlo Balint, antrenorul principal al formației UTA Arad, a afirmat, într-o conferinţă e presă, că le-a cerut elevilor săi mobilizare maximă la meciu cu Farul de sâmbătă de la Ovidiu, partida urmând a se disputa în cadrul primei etape a returului acestui sezon regular al Ligii 1.
„Noi ne-am luat măsurile de precauţie să anihilăm punctele forte ale celor de la Farul în totalitate. Nu ne axăm pe un singur jucător, Farul este periculoasă în tot ansamblul, e o echipă care dezvoltă un joc de posesie, care pasează cel mai bine şi ajunge repede în zona de finalizare. Au jucători tehnici, jucători pe posesie, care dezvoltă bine acest tip de joc bazat pe controlul mingii, dar au şi individualităţi. Farul are golgheterul campionatului, au jucători care sunt la loturile naţionale. Important este ca noi să ne mobilizăm, avem nevoie de o exprimare colectivă foarte bună. Avem şi jucători capabil să iasă la suprafaţă cu anumite realizări tehnice. Sper ca şi acum să avem jucători care să vină cu motivaţie şi cu realizări, în aşa fel încât la sfârşit să ne bucurăm cu toţii. Dar rămânem concentraţi pe ceea ce avem noi de făcut”, a declarat Laszlo Balint.
Partida Farul Constanţa – UTA Arad, din cadrul etepei a 16-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 15:00, la Ovidiu. Înaintea acestui duel, cele două formații se află la egalitate de puncte, ambele contabilizând câte 24 de puncte după primele 15 runde ale campionatului, Farul ocupând locul 7 în timp ce UTA cu un golaveraj inferior, se afă pe locul 8.