Lăsata Secului 2022. Când începe postul Adormirii Maicii Domnului

Publicat: 29/07/2022 | 12:50
Adormirea Maicii Domnului. Foto: Pixabay.com

Creștinii urmează să marcheze începerea unuia dintre cele mai importante posturi din timpul verii și anume postul de dinaintea Adormirii Maicii Domnului. Astfel, pe 31 august va fi Lăsata Secului, ultima zi în care credincioșii vor mai putea să consume tot ceea ce își doresc. 

Ce este Lăsata Secului și când are loc

Lăsata Secului este denumirea pe care ultima zi de dinaintea unui post o poartă. De această dată este vorba despre postul de 15 zile pe care toți credincioșii îl țin înainte de a sărbători Adormirea Maicii Domnului. Astfel, pe data de 31 august, în fiecare an, creștinii se bucură pentru ultima dată de produsele pe bază de lapte, vin, carne și ouă, urmând ca în următoarele două săptămâni să consume alimente potrivite pentru post. În cazul în care data de 31 august pică miercurea sau vinerea, Lăsata Secului va avea loc obligatoriu pe data de 30 august.

VEZI ȘI: ADORMIREA MAICII DOMNULUI! SPUNEM SAU NU ASTĂZI, ”LA MULTI ANI”!

Adormirea Maicii Domnului este una dintre sărbătorile importante pe care creștinii obișnuiesc să o celebreze în fiecare an. Pe data de 15 august, în fiecare an, se recunoaște faptul că Fecioara Maria a urcat la cer pentru a fi alături de fiul său. Moartea celei care l-a născut pe Mântuitor a căpătat o semnificație importantă în toată Europa și nu numai.

Astfel, de pe data de 1 august, până pe data de 14 august, inclusiv, creștinii nu vor mânca „de dulce”, așa cum se spune în popor, excepție făcând zilele în care este dezlegare. Spre exemplu, pe data de 6 august este sărbătorită Schimbarea la Față, moment în care cei care țin post primesc dezlegare la pește și vin.

CITEȘTE ȘI: CÂND ÎNCEPE POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI. CE NU ESTE BINE SĂ FACI ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ

Cum sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului diferite popoare

Țările care recunosc și celebrează această sărbătoare atât de importantă, au diferite tradiții și obiceiuri. Spre exemplu, în unele locuri persoanele care poartă numele de Maria, Marian și alte derivate își sărbătoresc onomastica. Totuși, în România această practică nu este văzută cu ochi buni, deoarece se presupune că pe data de 15 august se sărbătoresc persoanele moarte care au purtat acest nume, în timp ce pe data de 8 septembrie, în ziua în care se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, se celebrează onomastica celor aflați în viață.

În Polonia, Adormirea Maicii Domnului poartă denumirea de „Sărbătoarea Doamnei Noastre a Ierburilor”, o sărbătoare care îi face pe copii să intoneze cântece bisericești și să meargă la biserică lături de părinți cu buchete de flori și ierburi aromate. În Italia, în ziua de 15 august o statuie a Maicii Domnului este purtată prin oraș, în timp ce credincioșii o urmează cu atenție și intonează cântece religioase.

Valentina Ene
Valentina Ene a ales să lucreze în presă din anul 2019, dar a cochetat cu lumea mondenă încă din liceu. Pasionată de showbiz, dar și de actualitate, s-a alăturat site-ului CANCAN.RO pentru a putea acoperi o paletă cât mai largă de subiecte. Valentina Ene este redactor la site-ul CANCAN.RO, ... citește mai mult