Copilul care face sport creste sanatos, se dezvolta armonios, este disciplinat si perseverent. Cel putin acestea sunt concluziile specialistilor care, in urma unor studii, au constatat ca elevii care fac sport obtin rezultate mai bune la scoala.
Activitatea fizica regulata il ajuta pe copil sa invete mai bine si sa aiba note mai mari la scoala. Cercetatorii explica acest lucru prin faptul ca practicarea sportului ajuta la oxigenarea optima a creierului, conducand astfel la cresterea capacitatii de intelegere si memorare. Medicii recomanda tipurile de miscare in functie de abilitatile varstei. Astfel, copilul intre 6 si 7 ani trebuie sa inoate, sa invete arte martiale, sa joace fotbal sau tenis. De la varsta de 8 ani, deja poate urma orice tip de activitate sportiva, dar sub atenta indrumare a unui specialist.