În urmă cu aproape un an, Larisa Udilă (24 de ani) a născut a adus pe lume un băiețel, însă bucuria de a deveni mămică a fost umbrită de probleme intime.
Recent, Larisa a fost întrebată de un urmăritor de pe rețelele de socializare cum au fost relațiile intime dintre ea și soțului ei în timpul sarcinii. Sinceră, ca de obicei, fosta concurentă de la ”Bravo, ai stil!” a povestit cu lux de amănunte exact ce s-a întâmplat atunci când a intrat în ultimele trei luni de sarcină.
„Nu-mi place să vorbesc despre asta, însă, dacă tot a venit vorba, am să vă povestesc. Medicii spun că nu este neapărat recomandat să ai contact sexual în timpul sarcinii, însă, în primul trimestru și al doilea trimestru relația mea și a lui Ogi a fost cât se poate de normală și de ok.
În al treilea trimestru, când eu am început să iau proporții și începusem să mă frustrez de felul în care arăt, a venit și el, colac peste pupăză, cu frica aceea că sunt însărcinată și că burta este foarte mare și nu știu ce este în mintea bărbaților, însă am suferit foarte tare să știți.Atunci s-a stricat total relația noastră și cumva le înțeleg și bărbaților punctul de vedere.
Nu știu cum a fost în cazul vostru, chiar aștept în comentarii să îmi spuneți, dar la noi, în ultima perioadă a fost horror. Eu eram foarte frustrată că arăt oribil, el nu se mai atingea de mine și tot așa”, a povestit Larisa Udilă pe contul ei personal de TikTok.