Larisa Udilă, confesiuni în lacrimi despre starea de sănătate: „Am burta ciuruită de injecții”

Publicat: 29/04/2021 | 08:58
Larisa Udilă, confesiuni în lacrimi despre starea de sănătate: "Am burta ciuruită de injecții"

Larisa Udilă trece printr-o perioadă foarte dificilă din punct de vedere al sănătății. Fosta concurentă de la Bravo ai Stil este însărcinată și a contractat și virusul SARS-CoV-2. Vedeta și-a anunțat în urmă cu câteva zile fanii că va lipsi de pe rețelele de socializare pentru a se preocupa și mai mult de ea, dar acum a revenit și a făcut confesiuni cu ochii în lacrimi. 

Vizibil afectată și speriată, Larisa Udilă le-a povestit internauților cum trăiește această perioadă în care incertitudinea este la ordinea zilei. Simptomele Covid-19 nu-i dau pace deloc, dar ceea ce o sperie și mai mult este bebelușul pe care-l poartă în pântece. Larisa nu poate decât să aibă foarte mare grijă de ea și să se gândească la faptul că nu mai e mult și va putea ieși din izolare și va merge la control.

„Eu sunt mai bine. Astăzi am ultima zi de antibiotic. Am burta ciuruită de injecții. Pe mine m-a afectat mai mult pentru că persoane din jurul meu au fost afectate, de aceea nu pot să revin încă pe Instastory.

Știu că mâine este ziua mea și multe dintre voi mi-ați scris și apreciez enorm susținerea voastră. A fost o perioadă atât de urâtă încât nu pot să vă exprim în cuvinte. Îmi doresc mult de tot să vă protejați pentru că nu este de joacă cu virusul ăsta. Până acum l-am tratat și eu superficial precum mulți alții, vă spun să aveți grijă!

CITEȘTE ȘI LARISA UDILĂ ARE CORONAVIRUS. VEDETA ÎNSĂRCINATĂ A FĂCUT DEZVĂLUIRI CU OCHII ÎN LACRIMI

Larisa Udilă: „Simt că bebelușul este bine”

Bebelușul se mișcă, e foarte agitat, deci este bine… sper. D-abia aștept să termin cu tratamentul și cu izolarea și să merg la ecografie. Pentru că este săptămâna mare și cred în Dumnezeu sunt sigură că toate persoanele din jurul meu vor fi bine. Trebuie doar să găsesc puterea să revin. Îl simt că este bine și am grijă de el cât de mult pot. Mă hrănesc, beau foarte multe lichide și ceaiuri. Am rămas cu o tuse destul de puternică, dar o să treacă și asta. ”, a declarat Larida Udilă.

CITEȘTE ȘI DEZVĂLUIRI EMOȚIONANTE. CUM L-A ANUNȚAT LARISA UDILĂ PE IUBITUL SĂU CĂ ESTE ÎNSĂRCINATĂ

Sursă foto: instagram.com/larisaudila/
Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult