Larisa Iordache i-a făcut „vânt” soţului din dormitor. Gimnasta, însărcinată în 6 luni, a început pregătirile pentru venirea pe lume a fetiței sale!
Larisa Iordache și Cristian Chiriță se pregătesc intens pentru venirea pe lume a primului lor copil. Gimnasta și tensimenul vor ca totul să fie pus la punct pentru sosirea copilului, așa că deja au început amenajarea casei. Sunt în focuri intense, ne spun, căci mai sunt doar trei luni până când Larisa va naște. Ca doi părinți grijulii, deja i-au achiziționat micuței cam tot ce va avea nevoie și chiar și în plus. Atât de plină este casa lor acum că sportivul se gândește serios dacă va mai avea loc în dormitor sau va fi nevoit să doarmă în altă cameră. CANCAN.RO a stat de vorbă cu sportivii, într-un interviu savuros în care ne-au povestit despre schimbările de pe ultima sută de metri.
Larisa Iordache intră deja în ultimul trimestru de sarcină, însă nu se abține de la nimic. Sportiva ne-a dezvăluit că încă își continuă activitatea profesională și antrenează, în ciuda faptului că pe soțul ei îl cam stresează acest lucru. În plus, fosta campioană a vorbit și despre felul în care va naște.
Larisa Iordache i-a făcut „vânt” lui Cristian Chiriță din dormitor: „Mi-am luat dulap nou, îmi iau și pat”
(VEZI ȘI: Ce nume au ales Larisa Iordache și Cristian Chiriță pentru fetița lor. Are o semnificație aparte!)
CANCAN.RO: Am zis că o să fie fetiță! Am zis! Felicitări, dragii mei! Ce emoții vă încearcă acum că ați aflat sexul copilului?
Larisa Iordache: Mulțumim. Suntem foarte fericiți! Cristian a simțit de la început că este fetiță, dar a ținut așa în suspans până în ultima secundă. Suntem bine acum, încercăm să fim ponderați și să vedem ce achiziționăm și să luăm doar lucruri folositoare.
CANCAN.RO: Cred că îți vine așa să iei de toate. Cine este mai cumpătat dintre voi doi?
Cristian Chiriță: Larisa este mai cumpătată la cumpărături. Noi cumpărăm multe lucruri de care nu avem nevoie acum, poate mai târziu. Și chiar dacă nu o să avem nevoie, tot le luăm, să fie acasă.
Larisa Iordache: Am schimbat canapeaua pentru că având doi motani ne-au stricat-o. Am fost nevoiți să o reînnoim ca să avem loc să stăm cu bebelina și să fie totul curat și foarte bine.
CANCAN.RO: Sper că nu ați luat albă sau crem fiindcă cei mici mai desenează…
Larisa Iordache: Am luat gri, dar nu este nicio problemă că sunt pereții albi. Uite așa putem să dezvoltăm creativitatea. Suntem pregătiți!
CANCAN.RO: Cât mai ai până vei naște?
Larisa Iordache: Încă trei luni. Depinde când vrea ea să vină pe lume. Totul este bine, contează mult că suntem în parametrii normali și o așteptăm să vină pe lume.
CANCAN.RO: Vei naște prin cezariană sau natural?
Larisa Iordache: Îmi doresc să nasc natural, dar dacă va fi necesar să fac cezariană, nu voi spune nu. Însă, îmi doresc să nasc natural.
CANCAN.RO: Ați primit deja cadouri acum că ați aflat că este fetiță din partea părinților? Din partea prietenilor?
Cristian Chiriță: Avem un dulap plin de jucării de la gender reveal.
Larisa Iordache: I-am dat lucrurile lui Cristian la o parte. I le-am pus undeva peste lucruri de-ale mele, iar acum ea are un dulap plin de haine și de jucării și, pe zi ce trece, primește. Sunt foarte multe deja.
CANCAN.RO: Aoleu, Cristian, deja te-au dat afară, te-au scos din schemă. E clară treaba!
Cristian Chiriță: Mi-am cumpărat un dulap nou acum ca să am și eu unde să-mi pun hainele până crește copilul. După aceea, îmi iau și pat nou.
Larisa Iordache: Într-adevăr chiar am făcut ordine în lucruri pentru că am strâns de-a lungul anilor foarte multe haine. Le-am donat și am făcut loc în sertarul meu pentru hainele lui Cristian pentru ca hainele bebelinei să aibă loc și să fim organizați.
Gimnasta nu a renunțat la antrenorat, dar soțul o presează: „În fiecare zi îmi spune”
(ACCESEAZĂ ȘI: Pe ce s-au contrazis Larisa Iordache și Cristian Chiriță la începutul sarcinii: „I-am respectat decizia soțului că n-am avut încotro”)
CANCAN.RO: Ai zis de pat că trebuie să îți iei unul nou, Cristian. V-ați gândit dacă vreți să doarmă cu voi până mai crește sau vreți de la început de când este mică să o învățați să stea singură?
Cristian Chiriță: Cred că cel mai bine ar fi să o lăsăm singură, să se învețe așa, este cel mai bine.
Larisa Iordache: Cu siguranță, pătuțul ei va sta lângă noi și vom fi acolo prezenți, va fi sub atenția noastră, dar în același timp, ne dorim să dormim și noi liniștiți.
CANCAN.RO: Acum să profitați de somn cât mai puteți. Cristian, deja te văd îngrijorat. Care este cea mai mare temere legată de copil pe care o ai?
Cristian Chiriță: Nu am nicio temere, sunt pregătit. Știu că nu o să dorm, o să trebuiască să am eu mai multă grijă, o las pe ea să doarmă. A avut grijă nouă luni, apoi mă ocup eu.
Larisa Iordache: Într-adevăr suntem liniștiți amândoi. Este un bărbat foarte tare, mișto și grijuliu. Mă ajută mereu când mintea mea o ia pe repede înainte și mă cam sperie pentru că sunt foarte multe emoții pe care trebuie să le liniștesc și să fiu ok pentru mine și pentru bebe. Am noroc cu el care îmi spune că o să fie bine, suntem împreună în asta, suntem o echipă și atunci suntem liniștiți.
CANCAN.RO: Ai avut grețuri, stări de rău?
Larisa Iordache: Am avut la început, acum mai rar, atunci când simt vreun miros neplăcut pentru mine sau dacă mănânc ceva ce nu-mi pică bine.
CANCAN.RO: Mai antrenezi?
Larisa Iordache: Da. Cristian mă întreabă în fiecare zi când iau pauză de la muncă. Anul competițional se termină și copiilor pe care îi antrenez trebuie să le găsesc un loc, să fie totul sigur pentru ei pentru că sunt copii foarte buni și au potențial și îmi doresc peste ani să aud despre ei și să spună că au început gimnastica cu mine.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.