Larisa Iordache nu face notă discordantă în rândul automobiliștilor confruntați cu scumpirea accelerată a combustibilului. Fosta gimnastă conduce un i8 în valoare de 100.000 de euro, dar, când vine vorba să alimenteze, ține mâna „strânsă” pe pompă și pune carburant de sume modice. CANCAN.RO are dovada!
Un motor compact pe benzină, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, sub capotă nu mai puțin de 374 de cai-putere și un cuplu de 570 Nm, ce conferă mașinii o accelerație de la 0 la 100 km/h în doar 4,4 secunde, acestea sunt principalele caracteristici ale BMW-ului i8 deținut de Larisa Iordache. Cu toate acestea, când vine vorba să-i potolească „setea”, fosta gimnastă nu e deloc „generoasă” și alimentează doar de câteva sute de lei.
100.000 de euro avea să dea Larisa Iordache pe bolidul la volanul căruia aveau să o surprindă paparazzii CANCAN.RO. „Bijuteria” pe patru roți atrage atenția ori de câte ori este „scoasă” din parcare. La fel cum ne-a atras-o și nouă! Nu am fost „fermecați” doar de felul în care arată, ci și de cât carburant poate să „înghită”. Pardon, de cât carburant îi poate băga Larisa. Doar 200 de lei!
În zona „Lizeanu”, într-o zi mohorâtă, și-a făcut apariția Larisa Iordache. Coboară din autoturism, își pune o mănușă de unică folosință și alimentează. Nu are nevoie de ajutor! Vrea să fie cââât mai atentă la pompă! Și se uită, se uită și când contorul ajunge la 202 lei se oprește. Pare o „operațiune” specifică unora dintre posesorii de BMW, nu-i așa?
(CITEȘTE ȘI: LARISA IORDACHE, DEZVĂLUIRI EMOŢIONANTE. CUM A REUŞIT GIMNASTA SĂ TREACĂ PESTE MOMENTELE DIFICILE)
La finalul anului 2021, într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare, Larisa Iordache le-a arătat admiratorilor săi mai multe imagini din cariera sa sportivă, iar în dreptul lor a scris și un mesaj. Mai exact, şatena a povestit cu ce a rămas din cei 20 de ani petrecuți în sala de gimnastică.
„Cazi, dar te ridici! Azi este nimeni, însă mâine este campionul lumii. Totul este o alegere, o alegere de a fi cel mai bun pentru tine și în sufletul tău. Asta am învățat în cei 20 de ani pe care i-am petrecut în sala de gimnastică. Azi închei acest capitol frumos din viața mea. Mă simt împăcată și mulțumită cu alegerea pe care am făcut-o! Este timpul pentru o viață normală și un pic mai liniștită.
Am pus cipicii deoparte, costumul în dulap și tot ce am trăit până acum într-un sertar micuț, acolo, în inima și mintea mea. Aș vrea să spun multe, însă nu îmi pot aduna cuvintele pentru o singură postare. Vreau să știți că vă apreciez pe voi, cei ce mă urmăriți cu drag, îmi scrieți și îmi transmiteți gânduri pozitive”, a scris Larisa Iordache pe Instagram.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.