Laca, tu mai semnezi?
NIMIC OFICIAL. Marius Lacatus si Gigi Becali au un acord verbal in ceea ce priveste colaborarea lor la Steaua, in 2009, dar deocamdata nu s-a semnat niciun act Dupa ce s-a grabit sa anunte ca din retur Marius Lacatus va reveni pe banca tehnica, patronul Stelei pare sa fi dat un pas inapoi, sfatuit din umbra de verii Victor si Giovani, care vor sa-l convinga de oportunitatea aducerii unui antrenor strain. Liviu Chirita Noul an ar putea aduce o lovitura de teatru in Ghencea. Desi Gigi Becali a declarat ca Marius Lacatus va reveni in functia de antrenor al Stelei, deocamdata fosta legenda „ros-albastra” nu a semnat niciun contract. Se pare ca miscarea grabita a patronului din Ghencea a venit ca urmare a presiunii exercitate asupra sa din toate partile. Suporterii, „complotul” generalilor, esecul din alegeri, presiunea mass-media si scaderea de popularitate din ultima perioada l-au determinat pe Becali sa-l readuca pe Lacatus. „Intre Marius si Dorinel nu e prea mare diferenta ca antrenor, dar macar cu primul reusesc sa rezolv mai multe probleme”, s-ar fi confesat Gigi apropiatilor, in momentul luarii deciziei de a-l mazili pe Munteanu. Timpul a trecut, apele s-au mai linistit si acum Becali pare sa traga de timp. La mijloc ar fi vorba si de parerile verilor Victor si Giovani, care l-au sfatuit pe patronul Stelei ca mult mai oportuna ar fi aducerea unui antrenor de valoare strain, care sa impuna respect in vestiar si sa aduca o mentalitate vestica in club. Chiar daca sansele ca lucrurile sa se schimbe sunt destul de mici, Becali a luat in calcul opiniile verilor sai si a amanat decizia finala pentru primele zile ale lui 2009. Un argument in acest sens este faptul ca desi petrec Revelionul in aceeasi statiune, Becali la hotelul lui George Copos, iar Lacatus la cel al lui Adrian Ilie, cei doi nu s-au vazut deloc in aceste zile.