La un pas de tragedie! Un bărbat din Dâmbovița s-a electrocutat la pescuit sub ochii fratelui

Publicat: 19/06/2021 | 21:47

Un bărbat din județul Dâmbovița a fost la un pas să sfârșească sub ochii fratelui său în timp ce se afla la pescuit. Pompierii au intervenit de urgență după ce un apel la 112 a anunțat că victima s-a electrocutat în timp ce pescuia.

Se pare că bărbatul, în vârstă de 29 ani, s-a curentat, în timp ce se afla în zona unui canal din extravilanul localității Iazu. Fratele lui le-a spus polițiștilor că în timp ce pescuia pe canalul care tranzitează extravilanul localității Iazu, ar fi atins cu undița de un cablu și s-ar fi curentat.  (CITEȘTE ȘI: A MERS SĂ SE RELAXEZE LA O PARTIDĂ DE PESCUIT, DAR A FOST RIDICAT DE JANDARMI! BĂRBATUL ESTE SUSPECT DE TRAFIC DE DROGURI)

Imediat la fața locului au intervenit pompierii, polițiștii și echipajul medical. Victima  a fost preluată de un echipaj al ambulanței și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpa, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor.

(VEZI ȘI: SFÂRȘIT TRAGIC PENTRU UN TÂNĂR CARE A MERS LA PESCUIT! A VRUT SĂ SE RĂCOREASCĂ, DAR A FOST ÎNGHIȚIT DE APE)