La un pas de tragedie! Copil de 12 ani, electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren pentru un selfie
Un copil în vârstă de 12 ani, din localitatea constănțană Valu lui Traian, a ajuns, duminică, în stare gravă la spital, cu arsuri pe aproape tot corpul după ce a fost electrocutat când a urcat pe un vagon de tren să își facă un selfie.
Incidentul s-a petrecut duminică după amiază, când băiatul a mers împreună cu patru prieteni în gara din Valu lui Traian să se joace. Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că la un moment dat copilul s-a urcat pe un vagon, unde voia să-și facă un selfie, dar a fost electrocutat în urma unei descărcări de la liniile de înaltă tensiune.
Copilul a suferit arsuri pe 80 la sută din suprafața corporală. Un echipaj SMURD sosit la fața locului i-a acordat copilului primul ajutor, l-a intubat, băiatul fiind transportat conștient la spital pentru îngrijiri medicale.
Cazul este acum cercetat de polițiștii Serviciului Transporturi.