La un pas de tragedie! A lăsat lumânările aprinse pe noptieră și era să ardă de viu
La un pas de tragedie! Un bărbat din Târgoviște a lăsat lumânările aprinse pe noptieră și era să ardă de viu în propria locuință.
Neglijența îl putea costa viața pe un bătrân din Târgoviște. Bărbatul a lăsat mai multe lumânări aprinse pe o noptieră și a provocat un incendiu.
Vecinii i-au sărit în ajutor și au chemat și pompierii. Aceștia au intervenit cu două autospeciale. Salvatorii au lichidat imediat incendiul și l-au evacuat pe proprietar, un bărbat în vârstă de 88 ani, care a fost predat echipajului de ambulanță SAJ și transportat la spital.
Din cercetările efectuate la fața locului, s-a stabilit că incendiul a pornit de la o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată.