Monica Gabor s-a întors în America, alături de iubitul ei Mr. Pink, după ce a stat câteva luni în România, alături de fiica ei, Irina. Vedeta s-a obişnuit cu prezenţa fiicei sale şi îi este tare greu acum, că nu este lângă ea.
Înainte de a pleca din ţară, Monica s-a decis să îi facă o surpriză frumoasă fiicei sale, astfel că a aranjat organizarea unui pictorial alături de Irina, pentru revista Ok!Magazine, dar şi un interviu. Deşi a şocat pe toată lumea în urmă cu şase ani de zile, atunci când a decis nu doar să divorţeze de tatăl fiicei ei, de Irinel Columbeanu, ci şi să plece peste Ocean, unde l-a cunoscut pe actualul iubit, Mr. Pink!
Iată însă că timpul vindecă rănile, iar Monica Gabor s-a decis să spună într-un final ce a determinat-o să plece în America, atât de departe de propria fiică: „Da, sunt fericită! Dacă mă întrebai acum zece ani poate nu ştiam ce să răspund. Eram fericită pentru că eram mamă, pentru că Irina a fost un copil dorit, plănuit, aşteptat. E clar că e cea mai mare realizare a mea şi a tatălui ei. În primul rând, m-am mutat din vila cu 13 camere de la Izvorani într-un apartament cu două camere. (N.RED – a fost întrebată care este cea mai mare schimbare prin care a trecut după ce a plecat din ţară) Am făcut acest lucru pentru că nu mai rezistam presiunii din România. Simţeam că, dacă nu plec, sunt în pericol de-a renunţa la tot.
Eram pur şi simplu în depresie. Şi, ca să mă salvez, m-am gândit la Irina şi am zis că mai bine să aibă o mamă la distanţă decât o mamă cu probleme sau una care nu mai este. Mi-a fost foarte greu când Irina a trebuit să rămână la tatăl ei, eram la pământ, pur şi simplu. Şi, într-adevăr, acum sunt din nou foarte apropiată de Irina, totul este bine din nou, ba chiar mai bine decât înainte, pentru că am trecut şi prin momente în care mi se spunea la telefon: >”.