La mulți ani, Gheorghe Zamfir!

Publicat: 06/04/2019 | 08:30
Gheorghe Zamfir, invitatul de Revelion al lui Dan Negru, a împlinit 80 de ani

Maestrul Gheorghe Zamfir împlinește astăzi 78 de ani, ocazie cu care CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, îi urează un sincer “La mulți ani!”

Gheorghe Zamfir s-a născut pe data de 6 aprilie 1941, în localitatea Găești, județul Dâmbovița. Este un naist virtuoz și compozitor de excepție. Exprimându-se artistic printr-un instrument aproape uitat – naiul, numit și fluierul lui Pan -, Gheorghe Zamfir a reușit și reușește să cucerească aplauzele întregii planete. Modifică forma, construcția și tehnica naiului, lărgindu-i considerabil paleta de interpretare. Introduce naiul în toate stilurile și genurile muzicale, revoluționând sunetul la scară universală și aducând naiul în atenția publicului modern.

Pe lângă prestigioasa carieră de muzician, se manifestă ca artist și în domeniul literar și al artelor plastice, publicând versuri, eseuri și o carte autobiografică. Totodată, expune picturi proprii în țară și în străinătate.

Gheorghe Zamfir aduce schimbări inovatoare naiului tradițional românesc

Gheorghe Zamfir aduce schimbări inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conținând succesiv 22, 25, 28 și 30 de tuburi, pentru lărgirea domeniului tonal, astfel: naiul alto (22 de tuburi), tenor (25 de tuburi), bas (28 de tuburi) și naiul contrabas (30 de tuburi – apărut în 1972). Reușește să obțină câte nouă tonuri pentru fiecare tub, prin modificarea ambușurei. În acest fel devine posibilă interpretarea melancolică la nai a doinelor, cântecelor de leagăn, bocetelor și chiar a unor inflexiuni ale vocii umane.

Gheorghe Zamfir își asamblează singur naiurile – din lemn de bambus – și le acordează cu ajutorul unei mici cantități de miere de albine introdusă în tuburi. În 2003, artistul confecționează naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălțime și 1,2 m lățime. (sursa – Wikipedia)

120 discuri de aur și platină

În decursul unei cariere muzicale care depășește 50 de ani, Gheorghe Zamfir creează peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic. Repertoriul său cuprinde compozitori de la perioada barocă și clasică precum Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Arcangelo Corelli, Antonio Vivaldi, până la contemporani ca John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel sau Elton John.

Gheorghe Zamfir este câștigătorul a 120 de discuri de aur și platină, are peste 190 de discuri înregistrate, și are peste 120 de milioane de albume vândute. Este singurul artist european care a câștigat două discuri de aur în SUA și singurul artist român care a câștigat un disc de aur în Ungaria.