Arbitrajul video se extinde în Europa. După Serie A şi Bundesliga, La Liga este al treilea campionat mare al Europei care va introduce arbitrajului video.
La Liga este cel mai nou campionat în care a fost anunţată introducerea. Începând cu sezonul viitor, campionatul Spaniei va avea parte de tehnologiaVideo Assistant Referee (VAR), lăudată în ultimii ani pentru micşorarea numărului de erori de arbitraj.
Victor Sanchez Armini, preşedintele Comisiei Tehnice a Arbitrilor din Spania, le-a comunicat deja centralilor şi asistenţilor din prima ligă a Spaniei că din sezonul 2018-2019, vor avea parte de arbitraj video. Testele solicitate de International Board vor începe în curând, iar în acest sezon, VAR, care a redus semnificativ numărul erorilor din aritraj va fi testat în Cupa Spaniei.
Decizia srpinde având în vedere că până acum, La Liga nu a folosit nici „Goal Line Technology”, fiind singurul dintre cele cinci mari campionate europene în care acest sistem nu este disponibil.
Arbitrajul video ar putea fi introdus din sezonul viitor şi în Liga I. Reales în fruntea LPF, Gino Iorgulescu a declarat că principalul său obiectiv este de a implementa cât mai curând arbitrajul video în Liga 1 şi aşteaptă sponsorizări pentru a introduce cât mai repede noul sistem VAR.
„Am şi în program să introduc arbitrajul video în Liga 1, şi aici e problema fondurilor. 1 800 000 de euro sunt bani mulţi, să vedem unde îi găsim ca să îl implementăm. Acceptăm de la oricine o sponsorizare cu dedicaţie pentru arbitrajul video. E şi o directivă UEFA să se implementeze. Pentru toate cluburile ar fi un beneficiu, ca să nu mai fie acele greşeli de arbitraj. Acum avem nişte contracte mici cu actualii sponsori ai LPF, care nu pot să acopere arbitrajul video, de exemplu”, a declarat Gino Iorgulescu, preşedintele LPF.
Cristi P.