Un copilas din Mircesti, Vaslui, a tras prima lui betie, la doar doi anisori. Pustiul s-a cinstit cu vinul lasat pe masa de mama si concubinul ei, care bausera impreuna dintr-o sticla si apoi plecasera, lasandu-l pe micutul Emanuel singur in casa neincalzita. Cat timp au lipsit cei doi adulti, copilasul a cotrobait peste tot si, la un moment dat, a dat de cele doua cani pline ochi cu vin pe masa. A sorbit incet, incet, dand gata licoarea dulce din ambele cani. Dupa trei ore de umblat prin sat, mama baietelului si concubinul ei au ajuns acasa si l-au gasit pe micut inghetat si intr-o stare de somn profund, din care nu au putut sa-l trezeasca. Speriati, cei doi au solicitat sprijinul ambulantei, baietelul fiind transportat la Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui. Medicii au reusit sa-l readuca la viata pe Emanuel, astfel incat el este acum in afara oricarui pericol.