La doar câteva de ore după ce şeicii l-au demis pe antrenor… Oli Jr. a făcut mega-chef cu fiul lui Borcea până la 5 dimineaţa!

De: Cancan
Publicat: 03/12/2017 | 23:26

Patrick Borcea suferă pentru tatăl său, Cristian Borcea, încarcerat după condamnarea în Dosarul Transferurilor, dar asta nu însemnă că nu se poate bucura, din când în când, de plăcerile vieţii. Cu energia specifică tinereţii, Patrick a dat mare chef, cu ocazia zilei sale de naştere. Mai mult, a bifat şi o vârstă rotundă, 20 de ani!

Bunul său prieten, Dani Olăroiu, fiul antrenorului care a făcut istorie la arabi şi cu trofeele, şi financiar, s-a ocupat de organizare. A rezervat din timp masa cea mai bună, iar sâmbătă, spre seară, a descins, alături de sărbătorit, în club. Au fost şi alţi invitaţi, buni prieteni ai celor doi. (CITEŞTE AICI: Bat clopote de nuntă în familia celui mai bogat antrenor român. A cerut-o de soţie pe ”Tiribombă”, dar nu i-a fost deloc uşor…)

Petrecerea a mers strună, s-au consumat băuturi fine, s-a dansat, dar după câteva ore, cei doi au schimbat itinerariul. Spre dimineaţă, au mutat petrecerea în alt club, Boa. Distracţie maximă şi acolo. În jurul orei 5 dimineaţa s-a ”spart” gaşca. A fost o noapte de neuitat pentru celebrii fii ai lui Borcea şi Olăroiu.

Ziua a fost de neuitat şi pentru nu mai puţin celebrul antrenor, care, cu câteva ore înainte de marele chef, bifa despărţirea de clubul Al Ahli Shahab, din Emiratele Arabe Unite.

Olăroiu, demis de la Al Ahli Shabab

Cosmin Olăroiu a fost demis de conducerea clubului Al Ahli Shabab, după patru ani şi jumătate. În tot acest timp, tehnicianul român a câştigat nu mai puţin de şapte trofee.

Şeicii au renunţat la Olăroiu după ce Al Ahli a remizat acasă, 1-1, cu Al Dhafra. „Contractul dintre Cosmin Olăroiu şi Al Ahli Shabab se încheie de comun acord. Ali Mahdi va fi noul antrenor al echipei”, este comunicatul sec al conducerii, după ce s-a despărţit de Oli. (CITEŞTE AICI: Mihaela Borcea, primele declaraţii după ce Cristian Borcea nu a fost eliberat:”Am simţit că nu mai pot… “)

Al Ahli Shabab este pe locul 5 în campionatul Emiratelor Arabe Unite.

Cristi Borcea, eliberare condiţionată refuzată!

Magistraţii de la Tribunalul Ilfov au respins, spre finalul lunii octombrie a acestui an, cererea de eliberare condiţionată din închisoare a fostului finanţator al clubului Dinamo, Cristian Borcea, care execută la Penitenciarul Jilava o condamnare de şase ani şi patru luni.

Iniţial, pe 4 octombrie, Judecătoria Sectorului 4 a fost de acord ca Borcea să fie eliberat condiţionat, însă DNA a făcut contestaţie, admisă de Tribunalul Ilfov. Borcea are dreptul să facă o nouă cerere de eliberare condiţionată în aprilie 2018. (CITEŞTE AICI: Complici cu magazionerul. Antrenorul i-a prins fumând pe FCSB-iştii Coman, Tănase & Benzar!)

În martie 2014, Cristian Borcea a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în ”Dosarul transferurilor”, alături de alţi şapte reprezentanţi ai fotbalului românesc. În prezent, doar Victor Becali şi Cristian Borcea se mai află în detenţie, restul fiind eliberaţi condiţionat.

Potrivit DNA, faptele săvârşite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obţinuţi din transferuri fiind „spălaţi” prin intermediul unor firme off-shore.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)