La doar 8 ani, după ce s-a zbătut între viață și moarte, Leonard a început școala pe patul de spital, a devenit unul dintre cei mai buni copii din clasă și își consolidează cunoștințele pe Naradix
La numai 8 ani, Leonard, un băiat din comuna Bărboși, județul Vaslui, are un istoric medical mult prea sever pentru un copil de vârsta lui – sindrom nefrotic, în urma căruia au apărut foarte multe complicații: edem pulmonar, tromboză, hemoragie cerebrală, insuficiență respiratorie, cardiacă și epilepsie. Primul an de scoală din viața lui Leonard a debutat online, pe patul de spital. Ajutat de sora lui, Alis și de mama sa, devotată trup și suflet pentru copiii ei pe care-i crește singură, Leonard a învăţat să scrie, să citească și să socotească. Trebuie să fie conștiincios și să învețe bine, pentru ca atunci când va fi mare să ajungă să-și împlinească visul: să ajungă „polițai care oprește mașinile”, așa cum a văzut el odată la școală. Cursurile online au însemnat pentru Leonard posibilitatea de a ține pasul cu colegii săi și de a termina clasa I cu calificativul „Foarte Bine”, chiar dacă a petrecut luni la rând pe patul de spital. Acum, în vacanța de vară, poate să studieze suplimentar, ca să fie cu un pas mai aproape de visul său, dacă va fi sănătos. Va face acest lucru prin accesarea webinariilor de pe Naradix, platforma de educație remedială care se adresează elevilor din clasele 0 – 8, pusă la dispoziție în mod gratuit de Narada.
Leonard locuiește împreună cu mama și sora lui în casa bunicilor, unde s-au mutat după ce părinții s-au despărțit, pentru că tatăl a plecat la o altă femeie, iar ulterior a ajuns la închisoare. Ca și când aceste încercări nu ar fi fost de ajuns pentru familie, la vârsta de 4 ani, după ce a făcut varicelă, tot corpul băiatului a început să se umfle, iar diagnosticul medicilor a fost unul sever: sindrom nefrotic, o afecțiune cronică, imprevizibilă, care „nu se vindecă definitiv. E o boală care acum poate să fie bine, iar peste o oră poate să nu mai fie deloc”, explică Nicoleta Dima, mama copilului.
Starea precară de sănătate a lui Leonard a transformat chiar și boli care, în mod normal, nu pun viața în pericol, în stări medicale critice. În urma unei operații de apendicită, Leonard a fost la un pas de a-și pierde viața. Mama încă își amintește foarte limpede ziua când a primit vestea că băiatul ei este în pragul morții: „Pe 26 noiembrie. Cea mai blestemată zi. Pe 26 noiembrie m-am despărțit, pe 26 noiembrie mi-a fost dată vestea, pe 26 noiembrie a fost prima zi la proces. Doctorul care era de gardă în seara aceea mi-a spus: «Mama, așteptăm să cedeze inima sau să plesnească plămânul”. Disperată, mama lui Leonard a urlat și și-a strigat furia către cer, până când medicii au reușit să o liniștească. „Mamă, copiii nu sunt ai noștri, sunt ai lui Dumnezeu”, i-a spus o doctoriță Nicoletei Dima. „M-am întors înapoi, l-am privit ca pe un copil mort care respira prin aparate și am zis: «Doamne, iartă-mă! Îți încredințez copiii Ție. Indiferent de greutățile care o să fie, eu ți-i încredințez Ție. Dar gândește-te că voi suferi». Încetul cu încetul, copilul meu, de pe o zi pe alta, a început să aibă analizele bune” își amintește mama lui Leonard.
Depășind greutate după greutate, cheltuind până la ultima picătură de energie, Nicoleta Dima a reînvățat să spere și nu a încetat nicio clipă să lupte pentru binele copiilor ei. Și-a învățat băiatul să scrie, să citească și să socotească, apoi a luat legătura cu învățătoarea, ca să-l introducă în sistemul de școală online. „Când a intrat în clasa I, el deja știa să socotească, știa literele, citea. M-a impresionat faptul că, neavând contact fizic cu școala, s-a descurcat foarte bine”, își amintește învățătoarea lui Leonard.
În acest moment, boala băiatului a intrat în remisie și, cel puțin pentru moment, simptomele nenumăratelor complicații pot fi ținute sub control, deși vizitele periodice la medic sunt încă obligatorii: „În fiecare lună trebuie să merg la spital. Și doare rău”, mărturisește Leonard. Însă, cu toate acestea, familia poate privi spre viitor. „Fiind mamă singură, îmi doresc să văd ceva strălucit în viitorul copiilor. Încerc să mă lupt, să-i ajut să fie cineva. Și am să fac tot posibilul, pentru că important e să învețe, să ajungă cineva, chiar și polițai. Voi lupta cu toate puterile mele să ajungă să-și îndeplinească visul”, spune Nicoleta Dima.
Acest lucru este acum mult mai simplu pentru familia Dima și pentru mulți alți copii care, din diferite motive, nu au putut accesa cursurile online și au rămas în urmă cu materia. Platforma de educație remedială Naradix oferă copiilor din orice colț al țării posibilitatea să participe la cursuri atractive, sub formă de jocuri sau algoritmi interactivi. Iar elevii cu rezultate foarte bune la testările puse la dispoziție de Naradix acumulează puncte pe care le pot transforma în premii – o răsplată imediată și binemeritată a muncii lor.
Fiecare persoană poate oferi unui copil ca Leonard șansa să-și împlinească un vis. Cu un SMS la 8845 cu textul „ELEV” sau prin plata cu cardul pe pagina campaniei sunt alocați 2 euro/lună, care concret înseamnă risc diminuat de abandon școlar pentru 2 copii, o mână de ajutor întinsă copiilor din mediile vulnerabile, cu efect benefic asupra întregii societăți.
Povestea lui Leonard istorisită de el însuși și de mama lui poate fi urmărită aici.
Proiect realizat împreună cu sponsorul principal cora România.
Comunitate de voluntari mobilizată de Starbucks România.
Curriculum digitalizat împreuna cu Global Vision.
Parteneri: Adservio, Editura Didactică şi Pedagogică
Poiect promovat de: HaHaHa Production.
Partener legal: Raluca Comanescu & Partners
Campanie amplificată de Kiss FM.
Despre NARADA
Narada este o organizație formată din persoane din cele mai variate medii sociale, de la studenți, la oameni de comunicare, IT-iști, manageri sau antreprenori, toți oameni de acțiune al căror scop este acela de a oferi soluții eficiente și rapide de modernizare a educației. Credem în forța comunității de a schimba lucrurile când este mobilizată de proiecte care să o inspire și, de asemenea, suntem convinși că fiecare reușită are rolul de a ne conduce spre următoarea.