Din păcate, vacanțele se pot termina uneori într-un mod tragic. Este și cazul unei pensionare britanice, care se afla în concediu pe o insulă grecească, împreună cu soțul ei. Femeia a fost dată dispărută pe data de 30 aprilie, iar după trei săptămâni de căutări a fost găsită fără viață, la mare distanță de locul dispariției.
Susan Hart, o femeie în vârstă de 74 de ani, originară din Bath, Marea Britanie, a dispărut fără urmă în timp ce se afla cu soțul ei în vacanță, în Grecia. Pe data de 30 aprilie, cei doi au luat feribotul din Kalymnos pentru a face o escapadă pe insula Telendos. Această insulă mică are forma unui semicerc și găzduiește un singur munte abrupt. Ea se află la aproximativ un kilometru în largul coastei Kalymnos.
(VEZI ȘI: Moarte învăluită în mister. Milionar român stabilit în SUA, găsit fără suflare: “Nu bea, nu fuma!”)
După ce au ajuns la destinație, cei doi soți s-au despărțit, deoarece Ed dorea să facă o escaladă montană împreună cu un prieten. Din cauza problemelor de sănătate, Susan a hotărât să nu-și însoțească soțul pe munte și a preferat să rămână pe plajă să citească. La întoarcere, Ed a avut un șoc în momentul în care nu și-a mai găsit soția în locul în care o lăsase. De atunci, autoritățile, ajutate de voluntari și familie au căutat-o pe Susan fără întrerupere.
Pe parcursul săptămânilor care au trecut din momentul dispariției, au apărut zvonuri care susțineau că trupul femeii ar fi fost găsit într-o prăpastie, lucru ce s-a dovedit ulterior a fi fals.
Una dintre fiicele lui Susan, care lucra pentru Organizația Mondială a Sănătății, a dezvăluit că aceasta suferea de demență, astfel că probabilitatea de a i se fi întâmplat ceva rău era foarte mare. Totodată, rudele femeii nu și-au putut ascunde disperarea, mai ales că zilele treceau fără niciun rezultat.
„Cum dispare cineva fără urmă? Speranțele de a o găsi în viață se diminuează pe zi ce trece, iar eu și surorile mele nu știm ce să facem în continuare.”, a spus Bethan, una dintre fiicele lui Susan.
După trei săptămâni de căutări, fiica lui Susan, Ruth Landale, a confirmat cu tristețe că trupul mamei sale a fost găsit. Trupul femeii va fi repatriat în Elveția, unde aceasta locuia cu soțul ei, relatează MailOnline. Autoritățile elene vor efectua mai întâi o autopsie pentru a determina exact cum a murit bătrâna.