Andreea Tonciu a fost și va rămâne mereu unul dintre cele mai controversate personaje din showbizul românesc. Bruneta a povestit deschis totul despre prima experiență intimă, mărturisind la ce vârstă și-a început viața sexuală, dar și care este cel mai ciudat loc în care a făcut amor.
De-a lungul timpului, Andreea Tonciu nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume, așa că a vorbit deschis și despre prima ei noapte de amor.
Vedeta a mărturisit că și-a pierdut virginitatea la aproape 18 ani, iar la întrebarea care este cel mai ciudat loc în care a făcut amor, Tonciu a spus: „Îmi place doar în pat mie. În mașină”.
La fel de sinceră, Andreea Tonciu a vorbit și despre cum anume a început relația ei cu Daniel Niculescu. „În sfârşit după un an după ce m-am despărţit de fostul, am reuşit să leg şi eu o relaţie serioasă cu cineva. A vrut să parcheze lângă mine şi nu avea loc, şi a parcat mai încolo. Ne-am uitat unul la altul şi a fost dragoste la prima vedere.
Fix în aceeaşi seară am ieşit la o cafea atunci. Nu am făcut sex din prima seară, a durat ceva… Este un om foarte mişto. Mi-a luat numai cadouri scumpe până acum. Dacă vreau ceva, îmi ia. Are de toate, este de tânăr, este frumos şi are bani. Ce poţi să îţi doreşti mai mult?”, a explicat Andreea Tonciu la o emisiune de televiziune.