La ce oră trebuie să iei cina, pentru a nu te îngrășa
S-a descoperit o nouă metodă de menținere a greutății corporale. Studiile demonstrează că alimentația este principalul factor care perturbă atât fizicul, cât și psihicul nostru.
Un program echilibrat însă, ne poate ține la distanță de numeroase afecțiuni. Specialiștii ne recomandă să avem parte de trei mese principale și două gustări în decursul unei zile. Acest lucru nu este, însă, suficient pentru un organism sănătos. Inclusiv orele la care luăm masa joacă un rol principal în viața noastră. Cercetătorii de la Harvard Medical au experimentat acest lucru, iar rezultatele sunt uimitoare. Cei care iau cina la ora 5 după-amiaza, beneficiază de arderea rapidă a caloriilor, comparativ cu cei care depășesc această oră. De asemenea, rezultatele studiului arată că, mâncatul târziu crește senzația de foame, iar energia din organism scade. Toate aceste modificări contribuie la creșterea grăsimii corporale, ce pot da chiar în obezitate. Cei care continuă să aibă mese nocturne, riscă inclusiv să nu se poată odihni cum trebuie în timpul nopții.
(CITEȘTE ȘI: Alimentele cu etichetă-semafor vor fi interzise de ANPC, începând cu data de 1 noiembrie)
Alimentele pe care le poți consuma seara
Să știi că, există mai multe alimente pe care le poți mânca seara. Mai exact, fructele și legumele sunt cele mai bune, atunci când ți se face foame la o oră târzie. Un măr, un avocado sau câteva caise pot fi de folos atunci îți este foame. Salata este și ea bună în cazul în care te ia foame. O salată bogată în proteine, precum cea de ton sau de pui te va ajuta să îți menții greutatea corporală și să rămâi sănătos. Recomandarea medicilor este ca masa să fie luată până la ora 21, pentru ca organismul să poată digera toată mâncarea și să nu ai probleme cu somnul.
This browser does not support the video element.