”Faimoasa” de la ”Survivor România” a devenit cunoscută în mediul online ca influenceriță și fotomodel, însă puțini sunt cei care știu cine se află, de fapt, în spatele imaginii perfecte pe care blonda o afișează. Iată ce studii și câte clase a terminat Laura Giurcanu!
Laura Giurcanu a cucerit rețelele de socializare, iar de aproape două luni și fanii ”Survivor România”. Influenceriță și fotomodel, ”Faimoasa” din jungla dominicană a avut o ascensiune rapidă și a reușit să se afirme într-un timp destul de scurt.
Deși în mediul online expune o imagine aproape perfectă, detaliile din viața ei nu au fost la fel de ”promovate” pe cât ar vrea internauții. Concurenta de la ”Survivor România” are 25 de ani, iar pasiunea pentru vlogging a descoperit-o în anul 2013 atunci când și-a creat propriul canal de You Tube.
Până să-și descopere marea pasiune, Laura Giurcanu a trecut aproape prin toate etapele cunoașterii. La o vârstă fragedă a început să practice atletismul, iar timp de 7 ani a făcut sport de performanță:
„Aveam un vis pe săptămână. Am trecut prin toate. Toți voiam să fim astronauți. Am vrut să fiu medic, ba chiar am vrut să merg la medicină. Eram mică și așa m-am apucat de atletism. Era o poză cu o atletă și era o reclamă la un brand de sport. Am zis că vreau și eu să fiu așa. Am făcut sport de performanță 7 ani. Până la urmă nu am ajuns pe nicio clădire prin atletism, dar după aceea am ajuns pe clădiri și prin reclame, dar altfel. Nu am ajuns eu atletă, dar în poze dau foarte bine”, a spus Laura Giurcanu în urmă cu ceva timp.
Născută în București, pe data de 23 decembrie 1996, Laura Giurcanu a terminat liceul și, apoi facultatea de Psihologie la Universitatea Spiru Haret din Capitală.
Cu aproape un milion de urmăritori pe rețelele de socializare, Laura Giurcanu a devenit una din cele mai apreciate influencerițe din România, iar în prezent a reușit să capteze atenția telespectatorilor cu personalitatea impunătoare pe care o afișează la ”Survivor România”.
Deși se zvonește că ar avea cel mai mic salariu de la ”Survivor România”, Laura Giurcanu știe cum să-și atingă scopul, iar pentru asta expunerea mediatică pare să joace un rol destul de important, motiv pentru care ”Faimoasa” nu s-a uitat la bani atunci când a acceptat provocarea din Republica Dominicană.
Sursa foto: Arhivă CANCAN