La asta nu te așteptai! Pe rețelele de socializare, Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a postat, în urmă cu câteva zile, un anunț referitor la condițiile care există pe litoralul românesc. În acest sens, a apărut și „taxa de duș” în stațiunea Mamaia.
Pe pagina de Facebook a Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România a fost distribuită o postare în care se expun condițiile care nu sunt respectate de operatorii economici de pe litoralul românesc. În plus, a apărut și „taxa de duș” într-un sector al plajei din Mamaia, pentru care turiștii trebuie să scoată câte 5 lei din buzunar, dacă vor să se spele.
”Dacă ești pe plajă și trebuie să mergi la toaletă, trebuie să iei cheia de la bar pentru a deschide lacătul de la toaleta ecologică! Dacă vrei să faci un duș după plajă, trebuie să ai la tine 5 lei pentru a plăti taxa de acces la duș! Condiții de mahala în unele sectoare/subsectoare de plajă de pe litoral în ceea ce privește asigurarea condițiilor sanitare stabilite prin legislația aplicabilă!”, se arată în prima parte a postării de pe Facebook.
Vezi și CÂȚI LEI A AJUNS SĂ COSTE 1 LITRU DE MOTORINĂ ÎN EFORIE, MAMAIA ȘI CONSTANȚA. UNDE E MAI IEFTIN
Citește și TURIȘTII AU RĂMAS FĂRĂ CUVINTE. CE A APĂRUT IERI PE PLAJA DIN MAMAIA
Mai mult decât atât, reprezentanții asociației transmit faptul că operatorii de plajă au anumite obligații pe care ar trebui să le îndeplinească. Însă, nu toți ar respecta legea.
”Operatorii de plajă sunt obligați de legislație să asigure următoarele condiții: o cabină de schimbare a vestimentației la 100 de turiști; 1 pubelă de 100/150 litri pentru colectarea deșeurilor la o suprafață de 250 metri pătrați; 1 grup sanitar la 50 de turiști: 1 duș la 50 de turiști. Față de cerințele menționate mai sus, unii operatori de plajă au amplasat toalete ecologice insuficiente ca număr raportat la gradul de încărcare al sectorului respectiv de plajă!
Cu toate că Primăria a dus în zona limitrofă plajei, între promenadă și plajă, toate utilitățile necesare: apă, canalizare și curent electric, iar obligativitatea amplasării de grupuri sanitare și dușuri revenea operatorilor de plajă, știut fiind că în absența acestora nu se poate obține autorizația turistică pentru plajă, anumiți operatori nu au realizat facilități necesare pentru turiști cu privire la grupuri sanitare racordate la canalizare, ci au improvizat aceste facilități prin folosirea acelor cutii de metal cunoscute cu denumirea de toalete ecologice, iar cel mai grav lucru l-a constituit faptul că cei de la Direcția de Autorizare și Control din Ministerul antreprenoriatului și turismului au închis ochii acceptând această soluție neigienică și cu riscuri privind îmbolnăvirea turiștilor, astfel că le-au acordat operatorilor de plajă autorizația necesară funcționării”, s-a continuat în mesaj.
Reprezentanții asociației au oferit cetățenilor și date de contact, în condițiile în care sesizează nereguli.
”În situația în care sesizați absența unor condiții ce țin de sănătatea publică la un operator de plajă, cum ar fi inexistența unei toalete publice, nefuncționarea acesteia, blocarea accesului la o toaletă publică sau igiena deficitară din interiorul ei, atunci trebuie să faceți o reclamație la Direcția de Sănătate Publică Constanța folosind numărul de telefon 0241.838330 sau adresa de email: [email protected]”, au mai transmis reprezentanții.
Sursă foto: Facebook Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania, Pixabay