La America Express se dă familist convins, dar l-am prins pe Romică Țociu cu amanta, la Mamaia. Când s-a întâmplat

Publicat: 13/11/2023 | 08:14

Romică Țociu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Se află de ani de zile în lumina reflectoarelor, iar acum dă tot ce are mai bun în aventura America Express, pe care o trăiește alături de fiul său. Deși în cadrul show-ului de la Antena 1, actorul vorbește adesea despre familia și soția lui, acesta nu este ușă de biserică, iar escapadele amoroase nu îi sunt străine. Chiar în urmă cu ceva ani, era prins în fapt, alături de amanta sa, pe o plajă din Mamaia. 

De mai bine de 28 de ani, Romică Țociu și-a găsit aleasa. Alături de Nicoleta, actorul și-a întemeiat o familie frumoasă, iar împreună au doi copii, pe Cătălin, de 26 de ani, și pe Daria, de 19 ani. Romică Țociu și soția sa sunt cât se poate de fericiți împreună, în ciuda faptului că acesta a mai călcat strâmb din când în când.

(CITEȘTE ȘI: CE REGULĂ ȘI-AU IMPUS ROMICĂ ȚOCIU ȘI FIUL SĂU, CĂTĂLIN, ÎNAINTE DE PLECAREA LA AMERICA EXPRESS. ÎN FEBRA COMPETIȚIEI, ACTORUL A AJUNS SĂ O ÎNCALCE)

Romică Țociu și-a înșelat soția

Deși spune că își iubește foarte mult soția și ar face orice pentru familia sa, Romică Țociu a recunoscut că nu a fost mereu fidel. În cadrul unei emisiuni de televiziune, bărbatul a admis că și-a înșelat soția de mai multe ori.

Însă, norocul actorului este că Nicoleta este o femeie înțelegătoare și deși a aflat de escapadele soțului său nu a reacționat prea dur. Femeia îi acceptă actorului aventurile atât timp cât el este dedicat în totalitate familiei.

„Câteodată am impresia că nu (o merit – n. red.), pentru că Nicoleta este cea care nu numai că a pus ordine… dar de câte ori stricam zidul, venea și îl construia la loc. Cred că a fost și va fi toată viața jumătatea mea mai bună. Ea a știut să concerteze între copii, cariera mea, familie, micile mele scăpări, de care nu m-am dezis, pentru că numai bărbații proști insistă în chestii de genul ăsta, eu nu. Și mi le asum. Sunt un bărbat care mi-am asumat și viața și cariera și familie și toate lucrurile pe care le-am făcut”, declara Romică Țociu.

(VEZI ȘI: PUȚINI ȘTIAU ASTA DESPRE EL! ROMICĂ ȚOCIU ESTE NUMELE DE SCENĂ. CUM ÎL CHEAMĂ, DE FAPT, PE CONCURENTUL DE LA AMERICA EXPRESS)

Romică Țociu, prins alături de amantă

Așa cum spuneam, Romică Țociu a admis că și-a înșelat soția de mai multe ori, iar una dintre escapadele sale a fost pe buzele tuturor. Mai exact, în anul 2012, CANCAN.RO le-a surprins pe actor alături de amanta sa. Cei doi se bucurau de o noapte romantică pe plaja din Mamaia, însă aventura lor a fost dezvăluită.

La momentul respectiv, deși nu se aștepta ca toată lumea să afle despre clipele de pasiune de plajă, Romică Țociu se declara mândru de isprava sa, spunând că își trăiește din plin viața.

„Până la urma urmei ce am făcut? Nu am făcut nimic rău nimănui. Copiii mi-i cresc, am grijă de ei, îi iubesc. Nu am avut discuții acasă pentru că am grijă de familie. Nicoleta nu mi-a spus nimic, are probleme mai importante, afaceri. Asta este viața mea și știu să o trăiesc! În schimb, Radu Mazăre mi-a dat un sms să mă felicite după ce a văzut pozele”, declara atunci Romică Țociu.

Romică Țopciu a fost prins alături de amantă, pe plaja din Mamaia / Foto: CANCAN.RO

Evident că pozele de pe plaja din Mamaia au ajuns și la Nicoleta, însă, nici aceasta nu s-a arătat prea deranjată de escapada soțului său.

„Noi nu divorțăm, femei au mai fost, asta nu e prima.Ne creștem copiii, ne vedem de familie. Acum ce să fac, să-mi smulg părul din cap? Nu e o soluție. Sunt mândră că am un bărbat atât de irezistibil la 50 de ani, dacă doamna nu s-a mai putut abține până la cameră și a făcut-o pe plajă. Am un loc în inima lui pe care nu mi-l poate lua nimeni”, declara Nicoleta Țociu atunci.