La 72 de ani, Ilie Năstase și-a făcut primul tatuaj! Imagini în premieră
Zbuciumat a fost mariajul celebrului Ilie Năstase cu, de asemenea, celebra Brigitte. S-au iubit pătimaș, și-au iertat de multe ori greșelile, dar… Inevitabilul avea să se producă: și-au spus ”Adio”, iar câteva luni mai târziu s-au eliberat și actele divorțului! Fiecare a plecat în căutarea noii iubiri. Și au găsit-o! Dar, pentru că acum este vorba de fostul mare tenismen, CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, vă prezintă ineditul gest pe care Ilie Năstase l-a făcut pentru mult mai tânăra Ioana.
S-au ferit, o perioadă, de ochii lumii. Ioana Simion, tânăra care i-a furat inima fostului tenismen după despărțirea de Brigitte, nu a vrut să învolbure și mai mult apele și i-a cerut lui Ilie discreție. El s-a conformat. Apoi, a venit decizia instanței și, imediat, pasul Ioanei: ”Un suflet puternic strălucește după fiecare furtună!”, a scris aceasta, alături de fotografia cu Ilie Năstase.
(CITEȘTE ȘI: ILIE NĂSTASE A SPUS ADEVĂRATUL MOTIV PENTRU CARE NU O POATE ANTRENA PE SIMONA HALEP)
Cei doi nu s-au mai ferit apoi de nimeni. O relație asumată, la vedere, fără ca nimeni să-i arate, cumva, cu degetul. Și cu trecerea zilelor, săptămânilor, lunilor, relația s-a consolidat. Inima lui Ilie Năstase parcă a început să bată mai puternic… Și a făcut un gest surprinzător, în urmă cu doar câteva zile: s-a tatuat! Primul și ultimul desen permanent, zice ”Nasty”.
”Ioana” scrie pe mâna lui Ilie Năstase, semn al iubirii și al prețuirii pentru partenera lui de viață, mai tânără cu 29 de ani decât el. CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, l-a întâlnit pe Ilie Năstase la o cafea, mândru de tatuajul pe care i l-a dedicat Ioanei. Mai mult, fostul numărul 1 mondial a și declarat: ”E primul meu tatuaj. Şi singurul!”
Eroarea de la Slănic Moldova: Ilie Năstase s-a căsătorit!
Stațiunea Slănic Moldova, din județul Bacău, va avea în curând un Centru de pregătire sportivă. Iar acesta ar putea să-i poarte numele fostului mare tenismen, Ilie Năstase. De altfel, ”Nasty”, cum era poreclit pe când se certa cu arbitrii și dădea cu racheta de pământ, a fost prezent la Slănic, în urmă cu trei săptămâni, alături de iubita lui, Ioana Simion. Năstase a fost printre invitați la deschiderea „Academiei de Înfrumusețare” de la Hotelul Coroana Moldovei.
(VEZI AICI: ILIE NĂSTASE A CÂȘTIGAT PRIMUL PROCES CU POLIȚIA RUTIERĂ)
„În discuția pe care am avut-o cu acest prilej, domnul Năstase a promis că ne va susține pentru înființarea unui Centru de pregătire sportivă în zona noastră. Și a fost de acord ca acest Centru să poarte numele lui”, a declarat primarul orașului Slănic Moldova, Gheorghe Baciu.
(CITEȘTE ȘI: NOUA IUBITĂ A PUS STĂPÂNIRE PE ILIE NĂSTASE)
Prezența lui Năstase alături de Ioana și faptul că primarul a purtat eșarfa cu tricolor a indus în eroare. S-a crezut că Ilie Năstase și Ioana se căsătoresc acolo, la Slănic Moldova. Primarul a infirmat imediat. „Eu eram acolo pentru evenimentul inaugurării în stațiunea noastră a unei Academii de Înfrumusețare, iar la astfel de evenimente port întotdeauna eșarfa tricolor. Ar fi frumos ca Ilie Năstase să se căsătorească în Slănic Moldova. Și mi-aș dori ca aici să se căsătorească tot mai multe personalități”, a spus primarul stațiunii.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)
This browser does not support the video element.