Pentru că și-a dorit foarte mult schimbarea stilului de viață, dar și o remodelare a corpului, Iuliana Marciuc a intrat într-un program de slăbit menit să dea rezultate spectaculoase în doar șase săptămâni.
Targetul pare imposibil de atins în atât de scurt timp și ținând cont că modificările fizice sunt din ce în ce mai anevoiase odată cu înaintarea în vârstă.
Cu toate acestea, vedeta s-a ambiționat să respecte programul celor 3 sesiuni de antrenament săptămânale și recomandările nutriționale ale specialiștilor de la centrul de transformare, astfel că, după doar câteva săptămâni, a reușit să slăbească 4 kilograme, 10 cm în circumferința șoldurilor și 9 cm în talie. În plus, noul stil de viață dinamic i-a dat vârsta metabolică înapoi cu 3 ani, scrie libertatea.ro.
”Este extraordinar să poți avea, cel puțin de trei ori pe săptămână, un timp doar pentru tine și recomand asta oricărei femei. Barbatii se iubesc mult mai mult pe ei și așa se face că își și găsesc întotdeauna timp pentru ei, pentru sala de forță, vânătoare, fotbal, bere cu prietenii, pasiuni diferite de la caz la caz. Noi , de ce nu? Am învățat în aceste săptămâni să mă iubesc mai mult și m-au ajutat, culmea, bărbații.Evident, nu am de gând să mă opresc aici”, declară Iuliana Marciuc.