La 4 ani de la moartea regizorului, Dana (36 de ani) a fost filmată în compania unui bărbat mult mai în vârstă. Avem imaginile în premieră. Văduva lui Sergiu Nicolăescu iubeşte din nou?!

De: Cancan
Publicat: 12/12/2016 | 00:00

Însă, iată că timpul trecut de la decesul soţului ei pare să-i fi vindecat rănile Danei Nicolaescu, deoarece CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, a filmat-o pe aceasta în timp ce mergea la film, în mall, alături de un bărbat mult mai în vârstă. Interesant este că, deşi cei doi nu au făcut în public niciun gest de afecţiune, care să confirme o legătură amoroasă, este pentru prima dată când Dana se afişează în compania unui bărbat după ce a devenit văduvă. În fond, chiar este şi păcat să-şi “închidă” viaţa la doar 36 de ani!

Cei doi au plecat împreună chiar din casa moştenită de văduva lui Nicolaescu de la regretatul actor şi regizor, având deja pregătite biletele pentru filmul “Aliatul”, o poveste plină de dramă, dar şi de dragoste, perfectă pentru o seară în oraş, în compania unei persoane dragi, indiferent că este vorba doar de un amic sau… ceva mai mult! Au ajuns chiar cu zece minute înainte de începerea peliculei, apoi au pornit direct spre casă, fără să mai piardă timpul prin mall, discutând constant pe drum, spre automobil.

După ce au plecat de la film, Dana Nicolaescu şi misteriosul însoţitor s-au întors înapoi în casa văduvei, moştenită de la regretatul regizor.

Dana Nicolaescu a căzut cu greu la pace cu sora lui Sergiu, apoi au apărut primele zvonuri despre o nouă poveste de iubire între ea şi un bărbat misterios

Imediat după moartea acestuia, Iolanda Nicolaescu a început să îşi atace cumnata, pe care a acuzat-o că a stat atâţia ani lângă fratele ei pentru că i-a vânat averea, pe care, de altfel, a şi moştenit-o. Între timp însă, bătrâna a revenit la sentimente mai bune, după ce Dana a acceptat să îi poarte de grijă şi să o întreţină. Anul trecut au apărut informaţii conform cărora Dana şi-ar fi refăcut viaţa alături de un alt bărbat, însă nimeni nu a avut dovezi în acest sens.

Cu toate acestea, apropiaţii au mărturisit în repetate rânduri că văduva lui Sergiu Nicolaescu a devenit dintr-o dată mult mai discretă decât de obicei, şi parcă a înflorit. Iolanda Nicolaescu a avut şi ea un cuvânt de spus în această privinţă: ”Ştiu că se vede cu cineva, dar nu am auzit nimic de vreo căsătorie. Nici nu a venit cu cineva acasă. Eu sper din suflet să fie adevărat. E o fată tânără, frumoasă, de carieră, munceşte foarte mult. Au trecut aproape patru ani de la moartea fratelui meu. Ce să facă şi ea acum? Să rămână singură până la sfârşitul vieţii? Nu se poate aşa ceva, e mai mare păcatul. Lasă, să fie şi ea fericită, să îşi facă o familie. Merită”, a declarat bătrâna, în urmă cu câteva luni, pentru CANCAN.ro.

(Georgiana Laciu)

This browser does not support the video element.