La 35 de ani, vrea să îl doboare pe Cristi Borcea. Milionarul tocmai a anunțat că așteaptă al 8-lea copil

Publicat: 25/03/2024 | 19:11

Este milionarul care, la vârsta de 35 de ani, vrea să-l doboare cu Cristi Borcea. Pugilistul Tyson Fury a făcut marele anunț: așteaptă cel de-al 8-lea copil. Soția milionarului este din nou însărcinată. Campionul mondial WBC are deja 7 copii cu Paris Fury (34 de ani), cel mai recent fiind născut în luna septembrie a anului trecut.

Tyson Fury vrea să-l doboare pe Cristi Borcea. Soția milionarului este însărcinată pentru a 8-a oară. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare. Inițial, Tyson a făcut un comentariu la o fotografie a partenerei sale.

„Arăți puțin însărcinată aici”, a fost mesajul scris de boxer.

Citește și: CEL MAI MARE SALARIU DIN ISTORIA FOTBALULUI ROMÂNESC ESTE COLOSAL. PORTARUL CARE A ÎNCASAT 85.000 DE EURO PE LUNĂ A FOST DAT ÎN VILEAG TOCMAI DE PATRONUL ECHIPEI

El este milionarul care la 35 de ani este tatăl a 7 copii. Soția sa este însărcinată din nou

Reacția milionarului a devenit imediat virală, iar la puțin timp, Tyson Fury a eliminat orice îndoială a fanilor și a postat o imagine cu soția sa pe Insta Story.

”Mamă a 7 copii, încă frumoasă, puternică și sprijinul meu. Al optulea este pe drum”, a fost marele anunț făcut de milionarul în vârstă de 35 de ani.

Cuplul celebru are în total șapte copii: Venezuela (13 ani), Prince John James (11 ani), Prince Tyson II (7 ani), Valencia (5 ani), Prince Adonis Amaziah (4 ani), Athena (2 ani) și Prince Rico (6 luni).

Britanicul născut în Manchester are o avere estimată de Forbes la 50 de milioane de lire sterline (echivalentul a 58 de milioane de euro). Totuși, în trecut, s-a speculat că ar avea chiar 130 de milioane de lire sterline.

În România, Cristi Borcea este cunoscut pentru familia sa numeroasă. Fostul patron al lui Dinamo are 9 copii cu 4 femei diferite: Patrick și gemenii Antonia Melissa și Angelo cu Mihaela, George și Gloria cu Alina Vidican, și Carolyn cu avocata Simona Voiculescu. Acestora li se adaugă cei pe care îi are cu Valentina Pelinel: Milan, Indira și Rania.

Tyson Fury și Oleksandr Usyk se întâlnesc în arenă pe data de 18 mai 2024

Meciul dintre Tyson Fury și Oleksandr Usyk a fost reprogramat pentru data de 18 mai în Arabia Saudită. Britanicul în vârstă de 35 de ani urma să se confrunte cu ucraineanul Usyk pe 17 februarie, dar s-a retras din cauza unei tăieturi suferite în timpul antrenamentelor.

Fury este campionul WBC, în timp ce Usyk, în vârstă de 37 de ani, deține titlurile WBA, WBO și IBF. Meciul lor din Arabia Saudită va produce primul campion necontestat la categoria grea din era centurilor multiple.

Usyk i-a transmis lui Fury urări de însănătoșire grabnică și a afirmat că este „gata să lupte pentru titlul de necontestat oricând și oriunde”.

Fury a câștigat titlul de campion WBC în februarie 2020, învingându-l pe Deontay Wilder, în timp ce Usyk și-a câștigat centurile în septembrie 2021, învingându-l pe Anthony Joshua. Ambii pugiliști sunt neînvinși în carierele lor profesionale.

Citește și: SIMONA HALEP A FOST ANUNȚATĂ CĂ VISUL EI S-A SPULBERAT. REÎNTOARCEREA ÎN TURNEELE WTA NU A PUTUT ÎMPIEDICA DEZASTRUL