La 107 ani, se mentine cu vin si gimnastica
LEAC. Tanti Ileana bea 250 de mililitri de vin alb in fiecare dimineata, inainte de micul dejun Sanatoasa. Batrana sustine ca nu a fost niciodata internata in spital OVIDIU VASLUIANU Elena Petrovici s-a nascut si traieste, de aproape 108 ani, in localitatea vasluiana Coasta Neagului. Are 16 hectare de teren pe care le-a redobandit dupa noile legi agrare si le-a muncit pana acum cativa ani impreuna cu sotul, plecat intre timp in lumea celor drepti. Acum este ajutata de fiica ei, Eleonora Munteanu, sa se bucure de anii de batranete. In ciuda celor aproape 108 ani, batrana nu stie ce este aceea o boala sau internatul in spital. Secretul ei consta in faptul ca, in fiecare dimineata, inainte de a iesi prin ograda pentru a mai trebalui pe langa casa, batrana bea un sfert de vin din paharul care zice ca-i poarta noroc. Recunoaste ca nu mai vede ca la 20 de ani si nici nu mai poate comunica asa de bine cu cei din jur, dar e multumita ca se deplaseaza singura, ajutata doar de bastonul din lemn ramas de la raposatul. „De cand e ea, cu „sfertul” de vin pe zi s-a tinut si numai vin alb. Este o reteta de supravietuire pe care satul e pe cale sa o uite si pe care orasul nu a stiut-o niciodata”, este convinsa Eleonora Munteanu.