La 103 ani e antrenor de ping-pong

GENERALUL. Diplomele de castigator al Campionatelor Nationale ale Veteranilor Veteran. Cel mai batran general din Romania joaca tenis de masa Razvan Bica In ’41, alaturi de batalionul sau, Dumitrescu P. Nicolae a ajuns pana la Odessa. Astazi, echipa sa l-a dus pana aproape de podiumul Campionatului National de Tenis de Masa. Atunci obisnuia sa plece singur pe front, in recunoastere, in prima linie. Azi sta retras la masa arbitrilor, privind cu jind la tinerii sportivi. In ?46 l-au dat afara din armata pentru ca nu a vrut sa se inscrie in partid. Azi risca sa fie evacuat, cladirea in care locuieste fiind insemnata cu bulina rosie: „Eu de plecat, plec doar la sala de sport, la plimbarea zilnica si la cimitir, cand mi-o veni vremea” se destainuie generalul in rezerva Dumitrescu P. Nicolae. Usa garsonierei sale de langa Biserica Sfantul Gheorghe este tot timpul deschisa, la propriu, celor care vor sa-i treaca pragul. Desi are 103 ani, generalul aude fiecare pas pe hol si ne intampina de la usa, foarte amabil. Este aproape imposibil sa inghesui intr-o garsoniera peste 100 de ani de amintiri: in mica sa camera stau gramada mobile vechi, tablouri, unele pe care chiar si batranul le-a uitat, haine, un mic frigider, un aragaz si multe icoane. Mandru, generalul ne spune ca are 103 ani, 3 luni si 18 zile: „Pentru mine fiecare zi in plus conteaza, asa ca va dati seama ca le numar”.

Erou pe front, concediat dupa razboi

Batranul general ne spune ca s-a nascut in 1904 la Fierbinti, Ialomita: „Am fost cinci frati, trei fete si doi baieti. Acum, toti au murit de batranete, iar eu am ramas singur. Nu am fost niciodata insurat, pentru ca nu am avut timp de o sotie si nici copii nu am”. A facut Liceul Militar la Iasi, apoi Scoala Militara de la Timisoara: „In ?23 am iesit sublocotenent si am fost trimis la Bucuresti, la Regimentul 2 Artilerie, pe Calea Plevnei. Apoi am ajuns adjutant al Ministrului de Razboi, un fel de Ministru al Apararii de azi”. Acea perioada a fost una dintre cele mai frumoase din viata sa: „Pai, aveam de toate: bani, masina, casa. De cand ma stiu, in Bucuresti am locuit numai in centru, fie in gazda, fie la casa mea”. A urmat razboiul unde Dumitrescu P. Nicolae a avut o sarcina foarte grea: „Am fost in Germania de unde m-am intors cu un aparat. Eu eram singurul care stia sa umble cu el. Trebuia sa ma duc in prima linie, in recunoastere, iar cu aparatul respectiv gaseam coordonatele inamicului si le transmiteam artileriei noastre. Ca un facut, nu am fost niciodata ranit, desi cadeau obuzele pe langa mine la cativa metri. Am ajuns si la Odessa, dar, dupa, lucrurile s-au schimbat in rau”. La intoarcerea in tara si venirea rusilor, veteranul Dumitrescu s-a trezit cu o oferta de nerefuzat: „Pai au venit la mine de cateva ori sa ma convinga sa intru in partid. Eu le-am zis „nu” de fiecare data, drept urmare m-am trezit ca in ?46 am fost dat afara din armata, mi-au luat pistoalele, uniformele, tot. Cum eu obisnuiam sa fac cu soldatii si antrenamente fizice mi-am cautat ceva pe domeniul respectiv. Asa am gasit o familie cu un copil surdo-mut si m-am bagat la ei ca profesor de sport”.

Cel mai batran antrenor de tenis de masa din Romania

Imediat, tot cu ajutorul familiei la care lucra si-a gasit un post de antrenor la o asociatie a surdo-mutilor: „Acolo am activat cam vreo 40 de ani. Banii erau putini, dar satisfactia era mare. I-am invatat fotbal, ca eu am fost si arbitru de fotbal, si tenis de masa. Unii chiar au castigat premii internationale”. Recent, s-a suparat si a plecat si de la asociatie: „Pai, nu prea le mai ardea de antrenamente si m-am suparat si am plecat. Nu vreau sa-mi pierd timpul cu unii care nu merita”. Acum, batranul veteran are doua echipe inscrise in Campionatul National de Tenis de Masa: „Comex 1 si Comex 2. Comex 1 s-a clasat in primele 5, iar Comex 2 mai are de disputat vreo doua meciuri. Dar acum, de cand nu mai avem unde ne antrena, ne vedem doar pe la meciuri. Meciuri da, antrenamente deloc”, se amuza de situatie generalul. Surprinzator, batranul spune ca banii ii ajung: „Eu toata viata am fost cumpatat. Pe langa pensie, mai castig cand ma cheama sa arbitrez si iau cam 20 de lei pe meci. N-am cine stie ce cheltuieli, asa ca imi ajung!”. Tragand linie, la final il intrebam care este mandria vietii lui. Pus pe sotii, generalul ne raspunde zambind satisfacut: „La Ghencea Militar. Cum intri, primul pe dreapta e al meu! Dar o sa mai aveti de asteptat!”.