Un bărbat de aproximativ 50 de ani, din judeţul Vâlcea, surprins în timp ce fura şi urmărit ulterior de către poliţişti, a fost prins după ce aceştia au tras 12 focuri de armă în direcţia lui.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Vâlcea, suspectul, cunoscut cu antecedente penale, s-a răsturnat cu maşina în afara şoselei, fiind imobilizat de către poliţişti, potrivit MEDIAFAX.
Bărbatul a suferit leziuni, una dintre ele cauzată şi de un glonţ, şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea pentru îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat.
„Este vorba de un bărbat de aproximativ 50 de ani, din judeţul Vâlcea, care a fost surprins în această noapte într-un magazin din localitatea vâlceană Galicea, de unde încerca să fure. Poliţiştii l-au somat, iar el s-a urcat în maşină şi a fugit. Colegii mei au plecat în urmărirea lui şi au tras 12 focuri de armă. Ulterior, bărbatul s-a răsturnat cu maşina, fiind imobilizat. În prezent, este audiat după ce a fost rănit superficial în urma răsturnării maşinii şi a focurilor de armă trase. El a primit îngrijiri medicale la spital, starea lui de sănătate fiind, în acest moment, în afara pericolului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.
Primele date ale anchetei arată că bărbatul este recidivist pentru comiterea unor fapte de furturi din societăţi comerciale şi sustrageri de maşini, el fiind eliberat din penitenciar în septembrie 2012. Din momentul părăsirii închisorii, el a mai comis două furturi de maşină şi sustragere din magazine în judeţele Gorj şi Argeş. Potrivit poliţiştilor, modul de operare este acelaşi la toate infracţiunile, şi anume fura un autoturism dintr-un judeţ învecinat locului unde urma să comită spargerea, îi aplica numere false, după care comitea furtul.
Bărbatul, care nu are permis de conducere, este audiat de către poliţiştii vâlceni, urmând a fi prezentat procurorilor cu propunere de reţinere pe bază de ordonată pentru 24 de ore.
(D.B.)