CINISM. Localnicii se grabeau sa isi umple galetile cu motorina in timp ce soferul (stanga) cauta disperat ajutor Imagini incredibile, duminica noaptea, pe drumul national 57 din Drobeta Turnu Severin, judetul Mehedinti. Aproape de miezul noptii a avut loc un accident de circulatie in urma caruia un TIR s-a rasturnat. In loc sa dea o mana de ajutor soferului, oamenii din zona s-au grabit sa ia motorina care se scurgea din rezervor. Iulian Finul Autotrenul incarcat cu paleti de lemn a intrat cu viteza intr-o curba periculoasa si, din cauza balansului, s-a rasturnat. In urma accidentului soferul s-a lovit si a ramas, sub fiare, in cabina. Tir-ul s-a rasturnat pe partea dreapta, iar din cadere la instalatia electrica s-a produs un scurtcircuit, fapt ce ar fi putut aprinde intreaga incarcatura din lemn. Disperat, soferul striga dupa ajutor. Vazand ca nu vine nimeni sa il scoata din cabina, s-a chinuit singur sa iasa. El a reusit sa decupleze bornele de la bateria masinii si sa evite o explozie, mai ales ca in tot acest timp motorina curgea din rezervor. Oamenii din zona nu au stat pe ganduri. Au dat fuga dupa galeti, sticle, fiecare ce avea mai la indemana ca sa recupereze motorina ce se scurgea in canal. Soferul se inchina ca a scapat cu viata, iar localnicii „isi faceau plinul”. „A curs toata motorina, cam 600 de litri, cat are rezervorul tir-ului, s-a dus in canal. O luam si o folosim la masini, la tractoare, sa aprindem focul la tara, oricum se scurgea, ce mai facea cu ea?”, se amuzau ei in timp ce isi umpleau galetile cu motorina. Politistii au sosit la fata locului, dar, observand ca traficul rutier nu este afectat, i-au ignorat pe hoti si l-au chemat pe soferul care a provocat accidentul la postul de politie pentru declaratii. Ieri-dimineata, un utilaj de mare tonaj a intervenit pentru a repune tir-ul pe roti si a debloca drumul.