L-au filat doua saptamani pe Gigi Becali
STRATEGIE. Masina lui Gigi Becali ar fi trecut prin mai multe locatii din cartierul Chitila MARTURII. Barbatul care ne-a dezvaluit culisele jafului are mai multe condamnari pentru furt calificat Un apropiat al bandei de hoti care l-a pradat pe Becali a povestit, in exclusivitate pentru CANCAN, o serie de amanunte socante din spatele jafului care a isterizat Romania. Hotii care au furat masina lui Gigi Becali l-ar fi urmarit pe finantatorul Stelei, pas cu pas, timp de doua saptamani, pana au prins un moment prielnic sa fuga cu limuzina Mercedes S 500. Acestia ar fi actionat la comanda directa a lui Sandu Geamanu, care i-ar fi ales pentru aceasta operatiune pe cei mai priceputi locotenenti ai sai. Claudiu Pescaru Sub protectia anonimatului, barbatul ne-a spus ca furtul a fost comandat chiar de liderul interlop Sandu Geamanu, pe numele sau adevarat Alexandru Ilie, pentru a onora o comanda venita din partea unui om de afaceri basarabean. „Bossul, asa cum ii spunem noi lui Sandu, i-a ales pentru treaba asta pe Nicolae Tinel, Stefan Margean (zis Fanoiu) si David Stan (poreclit Cioroiu) pentru ca ei sunt cei mai buni dintre toate brigazile de hoti din Chitila”, ne-a explicat barbatul. Acesta sustine ca hotii l-au urmarit pe Becali doua saptamani, timp in care norocul nu parea sa le surada. „Atunci cand ajungea la palat, Gigi intra de fiecare data cu masina in curte”, ne-a mai dezvaluit interlopul. Potrivit aceleiasi surse, dupa ce, in sfarsit, au luat automobilul patronului stelist, Fanoiu, Tinel si Cioroiu ar fi dus masina la un service auto din cartierul Chitila, unde au schimbat numerele originale cu unele furate din Germania. „Ei asa fac. Pun intotdeauna, pe masinile furate, numere nemtesti. Tot la service-ul acela, daca este nevoie, le schimba si culoarea”, a explicat amicul interlopilor. Ulterior, automobilul ar fi fost dus intr-un garaj de pe o straduta putin circulata din zona. Totusi, se pare ca atat proprietarul service-ului, cat si cel al garajului nu ar fi stiut ca masinile pe care le aduceau clientii interlopi provin din comiterea unor infractiuni. Pentru furtul masinii lui Becali, cei trei hoti nu ar fi primit niciun ban din partea „bossului”. „Pentru o asemenea masina, Sandu da cam 4.000 de euro. Din ce stiu eu, pentru acest Mercedes nu a achitat nimic, pentru ca astepta sa incaseze mai intai banii de la moldoveni”, a spus interlopul. Sursa citata a mai afirmat ca hotii s-ar fi laudat in carciumile din cartier ca, tot ei, au luat cu ceva vreme in urma si automobilul actionarului dinamovist Vasile Turcu. „Au spus ca in portbagajul masinii lui Turcu era o geanta cu 45.000 de euro si mai multe acte. Dupa ce au luat banii, cineva i-a telefonat lui Turcu si i-a spus ca isi primeste masina inapoi cu conditia sa nu depuna plangere la politie. I-au lasat-o in parcare la hotel Parc”, a mai adaugat barbatul.
MARTURII. Acuzat ca a comandat furtul masinii lui Becali, Sandu Geamanu a stat in arest doar 24 de ore Sandu Geamanu eliberat de magistrati
Magistratii au decis ieri-dimineata ca Ilie Alexandru, zis Sandu Geamanu, sa fie cercetat in libertate pentru acuzatiile de santaj si tainuire. Pe de alta parte, Tinel Niculae si Paul Mihalache, retinuti in dosarul furtului masinii lui Gigi Becali, au primit mandate de arestare pentru 29 de zile pentru furt si complicitate la talharie. La iesirea din judecatorie, Sandu Geamanu i-a jignit pe jurnalisti: „Sunt foarte suparat pe dumneavoastra, pentru ca, asa cum se spune ca sunteti cainii de paza ai societatii, totusi, la caini le mai trebuie o injectie. Cate un vaccin antijigodie. Nu toti cainii sunt sanatosi. Mai sunt si caini turbati”.