L-am găsit pe ultimul opincar al Olteniei!

Publicat: 13/03/2019 | 23:28

CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România vă prezintă povestea inedită a unui meşter opincar neîntrecut, care iubeşte datinile străbune şi duce mai departe meseria deprinsă de la tatăl său.  Este vorba despre Alexandru Ilinca, unul dintre cei mai apreciaţi meşteşugari din România, ultimul opincar al Olteniei. Nu există târg sau expoziţie unde să nu fie invitat însă spune cu mare tristeţe că puţini mai sunt interesaţi să cumpere opinci. Cu toate acestea, este fericit că mulţi vin măcar să mai înveţe câte ceva. (VEZI ȘI: POVESTEA FETIȚEI DE 2 ANI CARE A DEVENIT VEDETĂ PRINTRE PĂPUȘILE-GIGANT)

S-a născut la Orleşti – Vâlcea, unde a învăţat să lucreze opinci de la tatăl său, Gheorghe Ilinca. Aproape o viaţă a practicat croitoria, până s-a pensionat şi a revenit la opincărie. 

Pentru că prin târguri nu se găseau opinci de vânzare, Alexandru Ilinca nu a stat pe gânduri: a început să argăsească din nou pielea de porc din care confecţionează tradiţionalele opinci. (CITEȘTE AICI: A învăţat meserie de la un sticlar surdo-mut. Creează globuri de Crăciun în casa părintească!)

Cea mai veche pereche de opinci a meșterului are aproape 150 de ani

Alexandru Ilinca, alături de Mircea Dinescu

La toate târgurile la care este invitat, Alexandru Ilinca poartă cu bucurie costumul popular, făcându-se pe dată remarcat prin port, barba albită de vreme şi poveştile frumoase pe care le cunoaşte despre lumea satului de odinioară, despre obiectele pe care le-a adunat într-o importantă colecţie etnografică.

Deţine, între altele, aproximativ 60 de perechi de opinci, cea mai veche fiind purtată de un ţăran vâlcean din zona Horezu pe la 1870.   

“Latura materială a cam pierit”

Alexandru Ilinca luptă cu toate puterile sale pentru păstrarea tradițiilor

„Celor interesați de această îndeletnicire le spun secretele și tare mândru sunt de ei, de elevii mei de la ateliere, când merg la concursuri și au realizări. Nu facem doar opinci, ci și genți, brățări, curele, împletituri. Fiecare produs are propria poveste. Nu seamănă unul cu altul. Eu explic și pe o pagină de socializare cum prind viață aceste produse.

Pentru noi, meșterii populari, latura materială a cam pierit. Nu spun că nu contează, dar dacă ne ghidăm strict după acest lucru ar fi trebuit să renunțăm demult. Pentru mine, și cred că pentru mulți colegi ai mei, este mai importantă lupta pentru promovarea tradițiilor noastre”, a povestit Alexandru Ilinca pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, în timp ce a dat viața unei noi perechi de opinci, la târgul de turism care a avut loc, în perioada 8-10 martie, la Craiova.  (Net NELIMITAT la 5 euro)

Un atelier ca un muzeu

Alexandru Ilinca, la Muzeul Satului, între Jill Biden și Maria Băsescu, în urmă cu cinci ani. Soția vicepreședintelui american a fost foarte impresionată de meșterul român

Într-un modest atelier din Râmnicu Vâlcea, Alexandru Ilinca, ultimul opincar din Oltenia, se încăpăţânează să-şi ducă meşteşugul mai departe. Un meşteşug făcut cu credinţă şi respect. (CITEŞTE AICI: Este angajată ca arhivar, dar… Povestea uluitoare a coafezei de la ”Românii au Talent”)

Alexandru Ilinca are peste 60 de ani. Atelierul său este ca un muzeu: vase din ceramică, obiecte din lemn, țesături, cojoace și unelte străvechi. Meșterul are aici și o colecție de opinci foarte rare. De când a cumpărat căsuţa veche de 150 de ani şi a început amenajarea muzeului, celebrul opincar din Râmnicu Vâlcea nu-şi mai vede capul de atâta treabă, fiind văzut destul de des în ultima vreme în Orleşti, comuna sa natală. Ideea de a deschide un muzeu a venit firesc, în urma discuţiilor cu cei care i-au trecut pragul micului atelier de la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea, dar şi dintr-o ambiţie personală. (VEZI ȘI: EA ESTE ”MAMA” PĂPUȘILOR DIN FOI DE PORUMB)

Luptă pe cont propriu pentru păstrarea tradiției

Alexandru Ilinca este nelipsit de la târgurile populare

Alexandru Ilinca a încercat să angreneze în activităţile de păstrare şi promovare a tradiţiilor româneşti şi autorităţile vâlcene, dar, pentru că răspunsul acestora a lăsat de dorit, opincarul a început totul pe cont propriu. Alexandru Ilinca ţine la loc de cinste perechea de opinci purtată de un ţăran vâlcean din zona Horezu, pe la 1870, dar şi o vestă cusută manual în urmă cu două secole, ce a aparţinut unei femei din comuna Costeşti. Obiectele vestimentare găsite de opincar sau cumpărate de la ţărani şi recondiţionate vor fi expuse în muzeul de la Orleşti. (NU RATA, AICI: Există un sat din România unde tinerele învaţă să fie gospodine. Şcoala de neveste)