L-am găsit pe stomatologul acuzat că a violat-o pe concurenta de la iUmor
Pe data de 17 februarie, anul acesta, s-a împlinit un an de când Ștefania Costache – fostă concurentă ”iUmor” – a trecut printr-o experiență răvășitoare care a determinat-o să depună o plângere la poliție pe numele unui cunoscut medic stomatolog din București. Mai mult, ”Lolrelai”, așa cum este cunoscută Ștefania în lumea showbizului, s-a prezentat și la Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” (INML) pentru ca, în urma controlului de specialitate, să poată demonstra că a fost drogată și violată de respectivul doctor.
Vedeta a povestit drama prin care a trecut în timpul unui vlog postat chiar pe contul ei de YouTube, acuzându-l pe medicul stomatolog că i-a administrat ”drogul violului”, în cabinet, iar apoi – profitând de starea ei – a dus-o în apartamentul său și a abuzat-o sexual.
Anchetatorii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de luat vederi instalate în holul blocului unde locuiește stomatologul C.B., însă ancheta a luat o turnură complet neașteptată după ce acesta a negat toate acuzațiile pe care i le-a adus Ștefania și, mai mult, au apărut informații conform cărora certificatul medico-legal nu confirmă violul, nefiind descoperite nici substanțe toxice în organismul Ștefaniei. Pentru ca totul să devină și mai complicat, pe numele stomatologului C.B. ar mai fi fost depuse deja și alte plângeri ale unor fete care îl acuză că le-a agresat sexual.
Potrivit surselor CANCAN.RO, stomatologul C.B. a decis să fie cât mai retras, în ultima perioadă, cu atât mai mult cu cât riscă să fie suspendat și de Colegiul Medicilor Stomatologi din România.
Controversatul stomatolog își caută liniștea într-o localitate din apropierea Capitalei
Fotoreporterii CANCAN.RO l-au descoperit pe controversatul stomatolog C.B., într-una din zilele trecute, ”ascuns” sub gluga unei geci de culoare galbenă și ieșind din bloc pentru momente de respiro și de reflecție ceva mai departe de București.
”Doctorul stă retras acum, de când cu această anchetă. Cea mai mare parte a timpului și-o petrece într-o comună din apropierea Bucureștiului, probabil la casa părintească”, au precizat sursele noastre.
Același surse transmit că C.B. a fost și este un personaj cu ”dare de mână”, deținând și ”mai multe mașini” cu care se afișează în diferite ocazii. ”Financiar stă bine domnul stomatolog, în ciuda scandalului provocat de fata de la iUmor, doar că își caută liniștea în provincie, încearcă să se rupă de tot ce s-ar fi întâmplat acolo”, au mai transmis sursele CANCAN.RO.
C.B. a negat vehement că ar fi violat-o pe Ștefania Costache, iar polițiștilor le-a declarat că o considera chiar ”o amică” pe aceasta și tocmai de aceea ar fi invitat-o în apartamentul său pe data de 17 februarie a anului trecut. Tânăra vedetă mersese, în acea zi, la cabinetul stomatologului pentru ”igienizare și air flow”, acesta șlefuindu-i lucrarea care era ruptă și, așa cum a precizat în declarație, folosind ”patru pufuri de lidocaină în partea bucală superioară și trei în partea inferioară” și aplicând apoi ”un gel anestezic cu aromă de fructe”.
A ieșit din bloc bine ”camuflat”, ajutat și de o vreme ploioasă
Acuzat de mai multe tinere de agresiune sexuală, ceea ce i-ar putea distruge atât viața personală, cât și cariera, stomatologul C.B. pare decis să renunțe la viața din Capitală, cel puțin temporar, până când ancheta va fi finalizată, iar ”misterul” se va lămuri. În consecință, se retrage ”departe de lumina reflectoarelor” și de întrebările incomode cu care este bombardat, preferând provincia.
Înainte de a pleca către comuna din apropierea Bucureștiului, C.B. a pus în portbagajul unuia dintre bolizii de lux pe care îi conduce un bax cu apă și alte câteva pungi cu produse necesare în cămara… de la țară.
Stomatologul anchetat susține că Ștefania Costache nu i-a spus în niciun moment, în ziua respectivă, că îi este rău în urma intervenției medicale. Este adevărat, a declarat C.B., ”a scuipat mult sânge și mi-a zis că i se face rău când vede sânge…”. Și atunci ar fi stabilit – ”de comun acord”, susține C.B. – ”să mergem la mine acasă cu mașina mea, iar Ștefania ar fi zis că este de acord”.
Declarația stomatologului intră în contradicție flagrantă cu ceea ce a declarat fosta concurentă ”iUmor”, însă medicul continuă să susțină că nu a fost vorba despre niciun viol, iar Ștefania era conștientă la el în apartament și ”mergea pe picioarele ei”.
”Eu aveam de vorbit cu soția mea pe video call. Ea a adormit. În jurul orei 12 i-am zis că trebuie să meargă acasă. Se simțea mai bine. Cât a stat la mine în apartament era conștientă, mergea pe picioarele ei. Nu am întreținut relații sexuale cu ea și nu am pipăit-o în zonele intime. A făcut un atac panică. Am considerat-o o amică cu care ieșeam la cafea, de aceea am invitat o la mine acasă”, a mai declarat stomatologul polițiștilor care îl anchetează.
Ștefania Costache: ”Încă profesează și asta mă face să cred că orice altă femeie e în pericol să pățească același lucru”
Lolrelai a spus, în februarie, în vlogul postat pe YouTube, că nu poate preciza cu certitudine ce substanță i-a fost administrată de către stomatologul C.B., atunci când se afla în cabinetul lui, ulterior ajungând într-o stare care i-a ”șters” aproape toate amintirile. Dar ar putea fi vorba despre ”drogul violului”, ”acoperit” în organismul ei de lidocaină.
Totuși, vedeta se întreabă de ce ancheta durează atât de mult și, pe de altă parte, avertizează că stomatologul care ar fi agresat-o profesează, încă, asta însemnând – susține ea – că și alte femei pot fi în pericol.
“Luna asta se împlinește un an de zile de când am depus o plângere la poliție împotriva unui domn doctor stomatolog, care, în urma prezentării mele, (…) nu pot spune cu certitudine ce substanță mi-a administrat (…) Și, în urma administrării substanței, m-a dus la dânsul acasă vreme de vreo patru ore. Nu am nici cea mai mică amintire din acea seară, în afară de ce mi-a povestit fosta mea colegă de apartament și câteva flashuri din cabinet și un singur flash din spatele cabinetului, nu știu nimic. (…)
Sunt camere video care au surprins momentul în care intram cu dânsul în scara lui de bloc, în care eram total confuză, dezechilibrată și dezorientată (…). Mi-aș dori să știu de ce într-un an de zile nu s-a întâmplat nimic și nu știu nimic. (…) Dânsul încă profesează și asta mă face să cred că orice altă femeie e în pericol să pățească același lucru. (…)”, a mărturisit Ștefania Costache în vlogul său de pe YouTube.
În același vlog, Ștefania consideră că i-a fost administrată o cantitate prea mare de lidocaină și, cerând explicații la INML, i s-ar fi spus că această substanță poate acoperi ”presupusa substanță pe care mi-a administrat-o, așa-numitul drog al violului”.
“Mi-a dat, din punctul meu de vedere, cam multă lidocaină. Am înțeles (…) de la doamnele de la INML că această substanță acoperă presupusa substanță pe care mi-a administrat-o, așa-numitul drog al violului. Ulterior, mi-a aplicat un gel care avea un gust de oțet și mi-a spus să îl țin în gură fără să clătesc două minute, apoi mi-a spus să îl înghit. (…) El insista să îl înghit. (…) De acolo, lucrurile devin neclare, îmi amintesc când m-am ridicat de pe scaun că eram extrem de amețită, m-am sprijinit de biroul de lângă…”, mai spune fosta concurentă de la ”iUmor”.
Colegiul Medicilor: ”Vom ține o legătură strânsă cu autoritățile care vor investiga acest caz”
Reprezentanții Colegiului Medicilor din România au transmis că a fost declanșată și o anchetă care să investigheze aceste ”posibile cazuri de abuz sexual”, toate acuzațiile fiind ”îndreptate către același medic stomatolog”.
C.B. este cercetat în Comisia de Disciplină, iar Colegiul Medicilor a precizat că se află într-o legătură permanentă cu autoritățile, solicitând, totodată, ca ”persoanele implicate” să depună sesizări și la Colegiu.
„Am decis să începem propria analiză după ce în spațiul public au apărut mai multe mărturii care descriu posibile cazuri de abuz sexual, toate acuzațiile fiind îndreptate către același medic stomatolog. Bineînțeles, vom ține o legătură strânsă și cu autoritățile care vor investiga acest caz și vom oferi toate informațiile pe care le avem despre această persoană.
Totodată, medicul este cercetat în Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor Stomatologi București, motiv pentru care rog persoanele direct implicate în acest caz să depună o sesizare și către noi, cei din Colegiu. Orice informație ne poate fi de ajutor”, a transmis Colegiul Medicilor într-un comunicat oficial.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.