L-a strangulat până a rămas fără aer. Zanni vs Gheboasă, luptă pe viață și pe moarte în cușca galei RXF
Marți, 27 septembrie 2022, a avut loc lupta dintre Zanni și Gheboasă, duel în cadrul galei RXF. Cei doi au încins ringul de lupte, iar învingătorul s-a lăsat așteptat.
Cei doi adversari au dus o luptă corp la corp, iar miza duelului i-a înrăit și mai tare. Deși meciul a început în favoarea lui Gheboasă, acesta având un start mai agresiv, se pare că lucrurile s-au schimbat pe parcurs, iar în a doua repriză lucrurile au luat o turnură neașteptată.
Zanni vs Gheboasă, luptă pe viață și pe moarte în cușca galei RXF
Zanni și-a dozat energia în așa fel încât a reușit să iasă învingător. S-a ambiționat și după ce și-a pus adversarul la podea, l-a strangulat până a rămas fără aer. Singura soluție a fost ca Gheboasă să se predea.
RXF, promoția de arte marțiale mixte din România, a fost cea mai vizionată gală din ultima perioadă. Nume mari s-au duelat în ringul orgoliilor, acolo unde a cel mai bun și-a arătat adevărata valoare.
În meciul precedent, What’s Up și Exploit au luptat unul împotriva celuilalt, pentru a demonstra tuturor ce calități sportive dețin, dar și cât de puternici sunt. Înainte de meciul decisiv, cei doi și-au adresat cuvinte grele.
Ca o formă de intimidare și descurajare, Exploit, în vârstă de 24 de ani, a ținut să-i adreseze un mesaj lui What’s Up.
”Nu înțeleg cui i-ar fi teamă de adversarul meu, adică mă bat cu un chior. Poate mă confundă cu arbitru”, a spus You Tuberul.
Nici cântărețul nu a rămas fără replică, însă a fost ceva mai blând ca adversarul lui.
Prietenii mei au o părere foarte proastă despre această luptă, consideră că nu am ce căuta aici și că m-am pus la mintea unui copil și că ar trebui să-mi văd de muzică.
Deci, prietenii mei nu mă prea susțin. Așadar, dragii mei, susțineți-mă voi”, a mărturisit What’s Up.
Deși are probleme cu vederea, What’s Up a reușit să-și pună la podea adversarul, iar în cele din urmă să câștige meciul.