Gabi Bădălău a luat-o pe urmele Biancăi Drăgușanu! Nici nu i-a fost greu blondinei să-și convingă iubitul să treacă pe la sală, alături de ea, pentru că burtica lui, nu imensă, e drept, necesita puțin retuș, în timp ce mândra de lângă el e trasă prin inel. Dar nici nu ratează vreo ședință prezentatoarea de la Kanal D2. Zilele trecute, CANCAN.RO i-a surprins. La fitness și-au făcut apariția, iar blondina a ieșit în evidență cu bustul generos. Avem imaginile, în exclusivitate.
Cam așa stau treburile: Bianca trage de rupe la sală, Gabi, afaceristul care a cucerit-o acum vreo doi ani, pare că abia pipăie terenul. Ea l-a ”corupt”. Sau, poate, el s-a lăsat ”sedus”. Ce mai contează, program strict i-a aplicat diva, așa că fiul fostului ministru al Economiei s-a pus pe treabă. CANCAN.RO tocmai ce le-a ieșit în cale fix când porumbeii se pregăteau să înceapă în forță.
Bianca și-a tras echipamentul adecvat și s-a instalat la aparate. Găbiță, la fel. Doar că la ceasul de firmă, un veritabil Rolex, nu renunță. Ia și câteva pastile, după care pune serios osul la muncă. Peste o oră au consumat cei doi la sala de fitness, apoi au ieșit parcă mai plini de viață.
Sigur, Bianca Drăgușanu avea să atragă toate privirile. Sânii generoși aproape i-au explodat în bustieră, iar mersul ”țanțoș” a scos-o în evidentă. Gabi a urmat-o. Au ajuns la mașini. El cu a lui, ea cu a ei. Însetată, Bianca nu a lăsat sticla de suc din mână, din care a luat câte o înghițitură la fiecare pas. A urcat, apoi, în mașină.
În tot acest timp, Gabi a discutat cu un amic, probabil, antrenor de fitness, dacă e să ne luăm după aspectul fizic. S-au întins la vorbe, au gesticulat. Până la urmă, avea să se urnească și Bădălău, care în scurt timp călca accelerația. Imediat după Bianca.
CANCAN.RO vă informa, nu cu mult timp în urmă, că Bădălău vrea să scape de kilogramele în plus, așa că, pe lângă sală, face și o serie de sacrificii. Ține și dietă, dar nu contează! (Vezi AICI detaliile).
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău au avut o relație cu năbădăi o lungă perioadă. În urmă cu aproximativ un an, afaceristul a anunțat, prin intermediul rețelelor sociale, că legătura cu prezentatoarea TV s-a încheiat, dezvăluind atunci și motivul separării.
“După o lungă perioadă de timp în care am fost implicat într-o relație… în urma nepotrivirii de caracter, am decis să rămânem amici, să rămânem cu lucrurile frumoase.
Să ne vedem fiecare de planurile noastre de viitor… separate”, a scris Gabi Bădălău, pe Instagram. A fost unul dintre multele episoade ”tăioase” între cei doi. Acum, apele sunt liniștite. Chiar de ceva timp!
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.