Columbianul l-a luat sub aripa sa pe americanul venit in probe la Steaua, iar dupa revenirea din cantonament l-a scos in oras pentru a-i arata ce pierde, dupa ce Stoichita a anuntat ca are sanse mici sa semneze cu "ros-albastrii".
Venit pentru a da probe la Steaua, fotbalistul american Joshua Tudela nu l-a impresionat inca in mod special pe Mihai Stoichita, care pare tentat sa nu-l pastreze. Si tocmai pentru ca nu stie cat va mai sta prin Bucuresti, fostul coleg al lui Beckham de la LA Galaxy a vrut sa profite de cele trei zile libere si sa vada ce distractii rateaza in capitala Romaniei. Juan Carlos Toja, un expert al vietii de noapte, dar si stelistul de care s-a apropiat cel mai mult, s-a oferit sa-i fie ghid si l-a scos la o plimbare prin oras. Astfel, imediat dupa intoarcerea din Turcia, miercuri seara, cei doi fotbalisti au iesit la o cafenea din centru, unde au stat la o sueta cu mai multi amici, printre care Nicola, iubitul Ginei Pistol, si Liviu Moreanu, prietenul Annei Lesko, de care columbianul este nedespartit de ceva vreme. In ciuda unui cantonament istovitor, de zece zile, si a faptului ca abia venisera din Antalya de cateva ore, Toja si Tudela au zabovit la „un pahar de vorba” pana in jurul orei 00.30, rezistand tentatiei de a da o raita si printr-un club. Ar putea fi primul si ultimul contact al americanului cu viata de noapte din Bucuresti, despre care Toja i-a povestit ca ar fi un motiv suficient sa-l convinga pe Stoichita sa-l pastreze.