Lumea showbizului din Rusia s-a cutremurat după ce s-a anunțat că frumoasa Kristina Zhuravleva a fost găsită moartă într-o pădure situată la marginea orașului Aramil. Descoperirea șocantă a fost făcută de șoferul unei mașini care a oprit ca să facă o pauză de la condus. Îndrăgita influenceriță dispăruse de acasă în urmă cu 11 zile și, recent, ea îşi părăsise soţul.
Dmitry, soțul influenceriței, a fost reținut de polițiști la scurt timp după ce el a anunțat dispariția acesteia pentru că existau “motive pentru a-l suspecta”, a declarat o sursă din cadrul anchetei, relatează publicația britanică Daily Mail. El le spusese prietenilor soției sale că îl părăsise şi voia să fie singură, motiv pentru care plecase la Moscova.
“Era calm la telefon și a spus că Kristina l-a părăsit. Și-a împachetat lucrurile și și-a lăsat telefonul acasă. A vrut să fie singură și el a spus că e obişnuit ca ea să lipsească”, a declarat Elena Makhalina, o prietenă a influenceriţei, potrivit sursei citate mai sus.
Conform informațiilor oficialilor, Kristina Zhuravleva a fost găsită de un șofer în niște tufişuri aflate într-o pădure de lângă orașul Amil. Tânăra purta un trening și era de negăsit de aproape două săptămâni. În rapoartele întocmite de legiști s-a menționat faptul că “nu există semne” de moarte violentă, iar primele ipoteze arată aceasta ar fi putut fi injectată cu forţa cu substanţe stupefiante.
Kristina Zhuravleva și soțul ei păreau foarte fericiți împreună, iar pe Instagram, ea publica destul de des imagini în care apar împreună. Clipul de mai jos este ultima postare făcută cu Dmitry de influenceriță și a fost realizată pe 24 februarie. Vecinii au spus că nu au auzit niciodată certuri, iar cuplul părea foarte indrăgostit.
View this post on Instagram
“Anchetatorii stabilesc circumstanțele morții ei. Va fi efectuată o examinare criminalistică, vor fi demarate interogatorii şi alte activităţi pentru rezolvarea acestui puzzle. Încercăm să stabilim dacă au existat tensiuni în familie”, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Veronika Voronina, fotograf în Moscova şi prietenă de-ale tinerei, a menţionat că aceasta era “o bloggeriţă de succes şi foarte activă” pe Instagram şi alte platforme. Kristina Zhuravleva fusese profesoară, iar pe social media avea zeci de mii de abonaţi. De asemenea, ea colabora cu diferite branduri pentru publicitate.
View this post on Instagram
Sursa foto: Instagram / kris_zhuravleva_