Kone si-a facut petrecerea de adio la Cluj
Atacat de mai bine de un an de patronul campioanei, Arpad Paszkany, Yssouf Kone pare sa se simta din ce in ce mai bine la Cluj. Rasfatat cu un salariu de top in Romania, de 500.000 de euro, ivorianul este accidentat de patru luni, iar Iuliu Muresan cauta solutii disperate sa-l vanda. Steaua ar putea fi o solutie, dar doar daca accepta o diminuare considerabila a salariului. Iar Yssouf Kone nu paraseste Ardealul cu mana goala. S-a casatorit in vara, la Paris, cu Paula Mitracu, fost reporter sportiv la o televiziune locala. Iar cei doi au tinut sa se desparta de Cluj asa cum se cuvine: cu o petrecere de zile mari intr-un club din oras, alaturi de mai multe fete de oras, cat si de amici de-ai sai. Paharele cu diverse bauturi alcoolice au stat si ele la loc de cinste, mai ales ca pentru Kone ziua urmatorului meci oficial nu este deloc certa.