TRIUMF. Bayern Munchen a bifat, in Cupa Ligii Germaniei, primul succes dupa un an secetos Hegemonie. Bayern Munchen s-a impus in sase dintre cele 12 editii ale Cupei Ligii Germaniei Cristi Petre Bavarezii au facut o demonstratie de forta, chiar inaintea deschiderii noii stagiuni, si s-au impus in prima competitie oficiala a sezonului. Miroslav Klose a semnat unica reusita al lui Bayern Munchen, in finala cu Schalke, dupa greselile lui Neuer si Krstajic. Cupa Ligii Germaniei a fost, insa, un adevarat turnir pentru Bayern, care a reusit victorii pe linie la toate contracandidatele la titlu, Werder Bremen, VFB Stuttgart si Schalke 04, intr-o competitie care aduna la start careul de asi din Bundesliga, castigatoarea Cupei Germaniei si campioana din liga secunda. „Ne-am atins primul obiectiv. Am trimis un semnal principalilor nostri adversari, asa ca ma declar multumit, desi mai sunt cateva lucruri de pus la punct”, a spus antrenorul lui Bayern, Ottmar Hitzfeld. „Nici castigurile nu sunt de neglijat. Bayern este o echipa mare, stim asta, dar succesele se obtin si cu bani”, a adaugat managerul Uli Honess, care gestioneaza conturile clubului. Pentru cele trei victorii din aceasta editie a Cupei Ligii Germaniei, Bayern a primit doua milioane de euro si un trofeu spectaculos, o adevarata opera de arta, „forjata” din patru kilograme de argint si doua de pietre pretioase. Ultimul act al competitiei a fost un succes de casa pentru organizatori, care au vandut aproape 45.000 de bilete, „Zentralstadion”, din Leipzig, fiind plin ochi la ora marelui meci.