Klaus Iohannis, primele declarații după decesele din România din cauza coronavirusului
Klaus Iohannis a susținut prima declarație de presă, după ce Ministerul Afacerilor Interne a anunțat luarea de noi măsuri în starea de urgență privind prevenirea răspândirii COVID-19, conform unei ordonanțe militare, dar și după primele decese din România din cauza coronavirsului.
În cursul zilei de luni a fost înregistrat al 5-lea deces al unei persoane confirmate pozitiv la COVID-19. Este vorba de un bărbat, de 71 ani, din Suceava, confirmat pozitiv pe data de 23.03.2020, internat la Spitalul Județean Suceava din 21.03.2020.
Klaus Iohannis îi îndeamnă pe români să respecte măsurile luate de autorități și a făcut un apel către pensionarii din România. (CITEȘTE ȘI: ÎNCEPÂND DE ASTĂZI, ROMÂNIA ESTE ”ZONĂ GALBENĂ” COVID-19. PESTE 500 DE PERSOANE AU FOST INFECTATE CU NOUL CORONAVIRUS)
”Măsurile restrictive de până acum au fost luate gradual, în funcție de etapa în care ne-am aflat din punctul de vedere al transmiterii virusului în comunitate. Ca om care iubește democrația, orice restrângere în exercitarea drepturilor fundamentale mă mâhnește profund. Nu este o decizie ușoară, dar este necesară pentru a proteja sănătatea românilor și a familiilor acestora. Ne confruntăm cu o situație fără precedent, în care viața fiecărui cetățean depinde de decizii ferme.
Vreau ca fiecare român să înțeleagă că nu ne vom opri și vom lua măsuri chiar mai dure în momentul în care vor deveni absolut obligatorii pentru limitarea răspândirii virusului. Sunt cu sufletul alături de familiile îndoliate. Condoleanțe și putere! Dragi pensionari, nu vă expuneți inutil unui risc uriaș! Este singura cale prin care puteți să vă protejați. Dragi români, într-o ironie a sorții, a-i ajuta pe ceilalți înseamnă a sta departe de ei. E calea care ne va scoate la lumină”, a declarat Klaus Iohannis.