Klaus Iohannis nu intră în cursa pentru preşedinţia Consiliului European. Care sunt motivele sale
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că nu își dorește să intre în cursa pentru preşedinţia Consiliului European. Dezvăluirea șefului statului a fost făcută la Forumul Democrat al Germanilor din România din Sibiu, unde a spus și care sunt motivele sale pentru această decizie.
Klaus Iohannis nu intră în cursa pentru preşedinţia Consiliului European
În cadrul întâlnirii oficiale de azi, Klaus Iohannis a afirmat că el este președintele României și vrea să rămână președintele țării noastre, și nu, al Consiliului European.
„Domnule deputat Ovidiu Ganţ, aţi menţionat în laudatio că sunt persoane care mă văd în conducerea unor instituţii europene importante. Vreau să vă spun aici public. Eu sunt preşedintele României şi vreau să rămân preşedintele României, şi nu al Consiliului European”, a declarat Klaus Iohannis, după ceremonia de decernare a „Medaliei de Onoare”, distincţie oferită de Forumul Democrat al Germanilor din România.
Preşedintele Klaus Iohannis a primit cea mai înaltă distincţie a Forumului Democrat al Germanilor din România pentru modul în care a condus FDGR ca preşedinte şi pentru modul în care a condus Sibiul ca primar 13 ani.
Vă reamintim că luna aceasta, jurnaliștii de la Cotidianul Financial Times au scris despre faptul că şeful statului Klaus Iohannis este unul dintre politicienii care ar putea deveni preşedinte al Consiliului European.