Klaus Iohannis, mesaj dur despre inundațiile din România: „Digurile nu sunt suficiente!”
Klaus Iohannis a transmis un mesaj dur despre inundațiile din România. Președintele consideră că este nevoie de un plan care să reducă efectul schimbărilor climatice.
Iohannis a început cu un mesaj de solidaritate pentru cei afectați de inundațiile care au lovit mai multe zone ale țării.
„Ne confruntăm în aceste zile cu o serie de inundații severe, care au afectat viața a mii de români și au produs pagube însemnate în foarte multe gospodării. În plină criză sanitară cauzată de epidemia de COVID-19, avem, iată, și o altă situație gravă, cu consecințe pe termen lung pentru toți cei aflați în aceste zone sinistrate.
Vreau să transmit un mesaj de solidaritate familiilor greu încercate. Autoritățile depun toate eforturile pentru a-i ajuta pe oameni, pentru a le proteja pe cât posibil gospodăriile și a le asigura celor afectați ceea ce au nevoie în aceste momente dramatice.
Este tragic că aceste fenomene meteorologice extreme s-au soldat cu pierderi de vieți omenești și transmit condoleanțe familiilor îndoliate”, a spus șeful statului, scrie Digi 24.
Iohannis: „Rămâneți vigilenți!”
Președintele crede că ar trebui să fim mai bine pregătiți pentru a preveni și gestiona asemenea situații: „Din nefericire, inundațiile cu consecințe grave sunt fenomene care se repetă frecvent în România și trebuie să fim mult mai bine pregătiți în a le gestiona. Soluțiile există și ele vor trebui puse în aplicare. Ceea ce vedem acum este consecința amplificării schimbărilor climatice și a ignorării timp de ani de zile a acestor pericole. Odată cu schimbările climatice, apar din ce în ce mai multe fenomene meteo extreme și în țara noastră. Va trebui să depășim mentalitatea că e suficient să construim încă câteva diguri pentru a stopa inundațiile. Digurile nu sunt suficiente.
Conservarea fondului forestier și campanii susținute de împădurire sunt soluții aflate la îndemână, care au nenumărate efecte benefice atât pentru mediul înconjurător, cât și pentru protecția malurilor cursurilor de apă, din perspectiva combaterii inundațiilor.
În același timp, în contextul multiplicării avertizărilor meteorologilor, fac un apel către cetățeni: Rămâneți vigilenți, fiți precauți și evitați deplasările în zonele care prezintă riscul să fie puternic afectate! Este, totodată, nevoie de solidaritate, de sprijin din partea tuturor, mai ales în comunitățile și localitățile sinistrate, care să contribuie activ la efortul autorităților de a-i ajuta pe cei aflați în dificultate, ca urmare a acestor inundații. Vă mulțumesc și că doresc multă sănătate!”.
Foto: Shutterstock